Întârzierea adoptării unui buget credibil creează posibilitatea întârzierii următoarei tranşe de la FMI şi primirea acesteia concomitent cu tranşa a patra, respectiv la mijlocul lunii martie a anului viitor, spune Tonny Lybek, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria.
Întrebat dacă există posibilitatea primirii tranşelor trei şi patru concomitent, Lybek a răspuns că este foarte posibil, având în vedere că o misiune de evaluare a FMI pentru acordarea tranşei a patra este programat să vină în România la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lui februarie. El a arătat, însă, că amânarea va depinde de momentul adoptării bugetului pentru 2010. "Dacă va fi o întârziere, va trebui să întrebaţi politicienii", a spus Lybek. Potrivit şefului misiunii de evaluare a FMI în România, Jeffrey Franks, tranşa a treia din împrumutul de la FMI, de 1,5 miliarde euro, va fi cel mai probabil amânată pentru anul viitor, având în vedere că sunt puţine şanse de a fi adoptat bugetul pe 2010 în acest an.
ÎMPRUMUTURI SCUMPE
În lipsa banilor de la FMI, Finanţele au continuat seria împrumuturilor. Ministerul Finanţelor Publice a vândut ieri obligaţiuni de stat de tip benchmark în valoare de 264,11 milioane de lei, de peste trei ori sub valoarea programată, de 850 de milioane de lei. Randamentul mediu al obligaţiunilor este de 10% pe an, similar cu cel de la ultima licitaţie pentru astfel de titluri.
Ministerul Finanţelor a programat pentru noiembrie şase licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat în valoare totală de 6 miliarde de lei, după ce în octombrie a atras doar 2,53 miliarde de lei, mai puţin de jumătate din valoarea programată. Valoarea titlurilor de stat vândute de la începutul anului se ridică la 59,44 miliarde lei, suma împrumutată fiind de circa şapte ori mai mare faţă de intervalul similar din 2008.
Respectarea în totalitate de