Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAE aşteaptă mai mulţi români la vot, decât la alegerile anterioare

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 noiembrie 2009 ·

Ministerul român de externe se menţine optimist, în ceea ce priveşte participarea românilor din străinătate la scrutinul de pe 22 noiembrie, şi crede că prezenţa la urne, la secţiile de vot din diaspora, va fi mai mare, ca în anii anteriori. Sursa: Andreea Tănase

"Estimarea noastră este că interesul pentru acest scrutin este mai mare decât pentru scrutinele din anii trecuţi şi prezenţa la vot va fi mai mare, de aceea a fost suplimentat şi numărul secţiilor de votare din străinătate. Ceea ce putem noi asigura este ca ulterior exercitării votului şi după ce Institutul Naţional de Statistică face statisticile, noi să le preluam şi să le aducem noi la cunoştinţa publicului", a precizat Oana Marinescu, director general pentru Diplomaţie Publică în MAE.

MAE a acreditat, pentru alegerile prezidenţiale şi pentru referendum, 294 de secţii de vot, în peste 90 de ţări, inclusiv în teatrele de operaţiuni Kosovo şi Afganistan, unde se află cinci din totalul urnelor. Pentru acest scrutin au fost trimise 1.800.000 de buletine de vot, repartizate astfel: 600.000 pentru prezidenţiale şi 600.000 x 2 pentru cele două întrebări ale referendumului.

Pentru a accesa lista secţiilor de votare, intrăaici.

Lista secţiilor speciale poate fi accesatăaici.

Marinescu a mai precizat că "specificul votului în străinătate este dat inclusiv de faptul că orele în care se exercită efectiv votul sunt mult mai multe decât în ţară, ceea ce înseamnă că votul efectiv va începe sâmbătă, 20 noiembrie, la ora 20.00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă - aceea va fi prima secţie de votare care se va deschide - şi se va închide luni, 23 noiembrie, la ora 7.00, ora României, la o serie de secţii de votare din Statele Unite cum ar fi: Los Angeles, Seattle, San Francisco, Las Vegas, Sacramento, Orange County şi Portland". În total, vor fi 31 de ore

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 24 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 49 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 22 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°