Ţăranii care vând legume în faţa porţilor au încasări zilnice de până la 300 de lei. Împinşi de nevoi, ţăranii care au case pe marginea drumurilor naţionale vând la poartă de la roşii şi varză, până la vin şi flori. Printre ei se amestecă şi bişniţarii.
În dreptul localităţii Moviliţa din judeţul Ialomiţa, în apropiere de Urziceni, ţăranii au improvizat o adevărată piaţă la marginea şoselei. Drumul este împânzit de zeci de mese, unde localnicii vând legume de sezon.
Marea majoritate dintre ei sunt producători, care se plâng că nu câştigă foarte mult, dar există şi o grămadă de bişniţari, care cumpără marfă de la depozite şi apoi le comercializează la drumul mare, la preţuri „umflate".
În „piaţa" din Moviliţa
l-am întâlnit pe Gheorghe Adrian, care tremura de zor lângă nişte grămezi de varză, de conopidă şi de cartofi. Bărbatul, de 45 de ani, a rămas şomer şi a trebuit să se reprofileze. Nu este producător, ci doar vânzător şi practică un adaos comercial de aproape 40%.
„Toţi cartofii pe care-i vedeţi aici pe şosea sunt cumpăraţi de la angro, pentru că la noi nu se cultivă aşa ceva. Cumpăr de la depozit cu 60 de bani şi apoi îi vând cu 1 leu", spune comerciantul, care în timpul săptămânii vinde de aproximativ o sută de lei pe zi şi dublu în weekend, când traficul este mai aglomerat.
Criza nu i-a ocolit nici pe micii comercianţi, care spun că încasările le-au scăzut cu peste 50% faţă de anul trecut. Motivul? Oamenii cumpără mai puţine produse, iar preţurile au scăzut substanţial faţă de anul trecut.
Profit de 100%
La ieşirea din Moviliţa l-am întâlnit pe Marin Constantin, producător agricol şi negustor din tată-n fiu. El investeşte anual 18.000 - 20.000 de lei în răsaduri, seminţe şi fertilizări şi câştigă, de regulă, dublu în fiecare an. „Suntem foarte mulţumiţi de producţie, dar încasările sunt mai mici decât anul trecut