Spicuim câteva titluri mai reprezentative pentru Gabriel Liiceanu: „Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii“ (1994, 2005); „Interpretări ale simbolului în teoria artei şi filosofia culturii“ (2005); „Jurnalul de la Păltiniş. Un model paideic în cultura umanistă“ (1991, 1996, 2004, 2005), carte tradusă şi apărută la Paris în 1998 şi în limba engleză în anul 2000; „Despre limită“ (1994, 2004), volum apărut în 1997 şi la Paris sub titlul de „De la limite. Petit traité ŕ l’usage des orgueilleux“; „«Itinéraires d’une vie: E. M. Cioran», suivi de «Les continents de l’insomnie: entretien avec E. M. Cioran»“ (Ed. Michalon, Paris, 1995), „Apocalypsen enligt Cioran“ (Dualis Förlags, Ludvika, Suedia, 1997). (...) Între 2001 şi 2008 au văzut lumina tiparului la Editura Humanitas câteva pilduitoare, ca să nu zicem provocatoare eseuri tip „Declaraţie de iubire“, „Uşa interzisă“, „Despre minciună“, „Despre ură“, DESPRE SEDUCŢIE (2008, 260 p.).

Ne vom opri la acest din urmă titlu, mai puţin marcat de inflexibilitatea şi intransigenţa civică a gânditorului Gabriel Liiceanu. Structurată în cinci mari capitole,

cartea reuşeşte să se subsumeze temei luate în dezbatere, transmiţând cititorului un sentiment de armonie şi unitate preexistente în concepţia şi scriitura autorului, în ciuda derutantelor unghiuri de abordare şi a impostaţiei filosofice plecând de la maestrul său preferat, Martin Heidegger. Gabriel Liiceanu are darul de a umaniza concepte filosofice aproape ininteligibile, şi de a opera cu ele pe înţelesul cititorului cât de cât instruit: autorul este printre puţinii noştri exegeţi care i-au citit în original pe Platon şi pe Heidegger, traducându-i în româneşte. Etimonul seduco înseamnă la obârşii „a lua deoparte“, abia din secolul II, la Tertulian şi la Augustin căpătând înţelesul de a „seduce“ în sensul de a corupe. Seducţia este exercitarea puterii u