Două eleve ale Liceului „Victor Gomoiu“ din oraşul mehedinţean Vânju Mare sunt suspecte de gripă nouă şi aşteaptă rezultatele probelor care au fost trimise la Institutul „Cantacuzino“. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mehedinţi, Marinică Stoian, miercuri ar fi trebuit să sosească analizele de laborator pentru a confirma sau nu infectarea cu virusul AH1N1.
„Sâmbătă după-amiază, am luat aceste probe şi le-am trimis la laborator. Ar fi trebuit să le primim până acum, dar probabil că sunt mulţi cei care aşteaptă. Cele două fete au fost izolate la domiciliu“, a declarat Marinică Stoian.
În Mehedinţi au fost înregistrate 20 de cazuri suspecte de gripă nouă, dintre care 11 au fost confirmate. „Primele patru cazuri au fost tratate la Spitalul din Craiova. O veste bună este că, pe lângă cele 500 de flacoane de Tamiflu primite de spitalul nostru pentru tratarea acestei boli, am mai primit recent şi 50 de flacoane de Zanamivir, alt medicament eficient împotriva gripei noi“, a mai spus Marinică Stoian.
În prezent, în judeţul Mehedinţi a fost închisă doar o şcoală generală, unde a fost înregistrat un caz de gripă la clasa a VIII-a. Cel mai probabil, de la începutul săptămânii viitoare se vor relua cursurile. Două eleve ale Liceului „Victor Gomoiu“ din oraşul mehedinţean Vânju Mare sunt suspecte de gripă nouă şi aşteaptă rezultatele probelor care au fost trimise la Institutul „Cantacuzino“. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mehedinţi, Marinică Stoian, miercuri ar fi trebuit să sosească analizele de laborator pentru a confirma sau nu infectarea cu virusul AH1N1.
„Sâmbătă după-amiază, am luat aceste probe şi le-am trimis la laborator. Ar fi trebuit să le primim până acum, dar probabil că sunt mulţi cei care aşteaptă. Cele două fete au fost izolate la domiciliu“, a declarat Marinic