Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Mara Gheorghiu: Copilul care uimeşte în limba engleză / portret

Publicat in Adevarul, vineri 20 noiembrie 2009 ·

Citeşte cursiv poveşti, conversează cu naturaleţe şi se pregăteşte pentru a ajunge la cel mai înalt nivel Cambridge pentru micii învăţăcei.

A obţinut primul atestat de limba engleză de la universitatea britanică înainte de a împlini şapte ani. Când încă învăţa la Grădiniţa Nr. 4, Mara a făcut parte din prima generaţie de preşcolari care s-au înscris, cu rezultate foarte bune, la Cambridge, Young Learners of English.

În iulie 2008 a trecut uşor proba pentru Starters, începători, pe care cei mai mulţi copii o dau în clasa a II-a sau mai târziu. În vara următoare, a trecut fără probleme de Movers. „Sunt singura din clasă care are Movers. Doar un băiat mai are testul, dar el e încă la Starters", spune Mara.

Ar putea preda engleza celor mici

Pentru ultimul nivel al testului Cambridge adaptat celor mici, Flyers, fetiţa se pregăteşte cu seriozitate. Tot în 2008 a fost premiată de British Council la Big Wild Read, concurs care presupunea lectura a opt cărţi în limba engleză şi redactarea rezumatelor lor.

Cu o pronunţie impecabilă, Mara citeşte cursiv în engleză basmul frumos ilustrat al Fraţilor Grimm, „Hansel şi Gretel". Nu a numărat basmele, cărţile citite până acum, dar cu siguranţă sunt multe. „Înainte, povestea mea preferată era «Frumoasa şi bestia», dar nu mai e. Îmi plac mai multe", explică fetiţa. Când în română, când în engleză, demonstrează că este un copil cu abilităţi lingvistice peste medie. Asta pentru că de mai bine de patru ani a urmat cursuri cu „teacher Ruxi" şi a studiat mult pe cont propriu, ca un autodidact matur.

„70% din rezultate sunt doar meritul ei. A fost ajutată de mama ei, de mine, dar a lucrat şi singură. A progresat într-un ritm foarte rapid, uneori îi spun că în curând nu voi mai avea ce s-o învăţ şi că ar putea chiar ea să de lecţii copiilor", spune Ruxandra Bucevschi, profesoara ei „de Cambridge". De altfel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contrapropunerea lui Zelenski după armistițiul de Paște anunțat de Putin: „Ucraina va acționa în consecință”

HotNews acum 18 minute
Volodimir Zelenski a spus sâmbătă seară, la peste trei ore după ce Vladimir Putin a anunțat un armistițiu unilateral al armatei ruse, că propune extinderea acestuia și dincolo de ziua de Paște de mâine. „Asta este ceea ce va dezvălui adevăratele int

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a ajuns sâmbătă seara la București. Ea este oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Inter

Gimnastică Constănțeanca, Sabrina Maneca-Voinea, a obținut aurul în finala de la sol la Cupa Mondială de la Doha

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnasta din Constanța, Sabrina Maneca-Voinea, a obținut medalia de aur la Cupa Mondială de la Doha. Sportiva de la malul mării a căștigat aurul în finala la sol din cadrul competiției. Cu 13.600 puncte și cel mai dificil exercițiu din concurs, Sabr

SuperLiga: Rapid, învinsă acasă de Universitatea Cluj. Moment de reculegere pentru Aaron Boupendza

HotNews acum 18 minute
Rapid București a fost învinsă de Universitatea Cluj, scor 0-2, pe teren propriu, într-un meci disputat în etapa a cincea din play-off-ul SuperLigii. Meciul din Giulești a fost precedat un moment de reculegere ținut în memoria lui Aaron Boupendza. F

Mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu de Paște. „În faţa provocărilor contemporane, să ne gândim la viitor cu speranţă”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paște, care anul acesta este sărbătorit în aceeași zi și în Biserica Ortodoxă și cea Catolică.

Rusia şi Ucraina au făcut cel mai mare schimb de prizonieri de război de până acum

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au schimbat sâmbătă sute de prizonieri de război, cel mai mare astfel de schimb de până acum, potrivit The Associated Press. Ministerul rus al Apărării a declarat că 246 de militari ruşi s-au întors de pe teritoriul controlat de Kie

Felicitări de Paște 2025 – cele mai frumoase mesaje de Paște fericit

Libertatea acum o ora
Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, un simbol universal al renașterii, speranței și iubirii. În fiecare an, milioane de credincioși din întreaga lume își îndreaptă privirea și sufletul către această zi sfântă, în care se celebrează

Știri România Tragedia continuă în Buzău! Pompierul dispărut în lacul Șiriu a fost găsit astăzi decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Pe 18 aprilie 2025, în localitatea Siriu, județul Buzău, a fost declanșată o operațiune de căutare-salvare pe lacul de acumulare Siriu, după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg. Dintre cele trei persoane aflate pe ambarcațiune

Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în prima zi de Paște ca să-ți meargă bine tot anul

Adevarul acum o ora
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Sărbătorit cu evlavie de creștinii din întreaga lume, marchează Învierea Domnului și este considerat momentul triumfului vieții asupra morții.

UPDATE - Constanţa: Două persoane au suferit arsuri după ce rulota lor a luat foc / O victimă are arsuri pe 98% din corp şi este ventilată mecanic/ Răniţii au fost preluaţi de elicopterul SMURD / Incendiul a pornit de la pavilionul rulotei

News.ro acum 2 ore
Două persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, după ce rulota lor a luat foc, acestea fiind preluate de elicopterul SMURD. O victimă a suferit arsuri pe 98% din suprafaţa corpului şi este ventilată mecanic. Pompierii au stabilit că incendiul a p

Vremea

București
acum

12°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/24°
lun.

14°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

10°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/27°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/24°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°