Prima rundă de audieri în cazul asistentei de la Maternitatea "Bucur", care a fost acuzată de neglijenţă în serviciu pentru că uitat un copil în incubator, s-a desfăşurat ieri, în prezenţa reprezentanţilor Ordinului Asistenţilor Medicali din Capitală.
Astăzi, Emilia Baron a fost audiată la Parchet ca urmare a plângerii depuse de familia Dragomir, părinţii micuţului. Ea a declarat, pentru evz.ro, că la ieşirea de la audieri, a fost asaltată de reporteri şi că se simte în permanenţă ameninţată.
Asistenta şi-a menţinut afirmaţiile anterioare şi le-a declarat anchetatorilor că, în seara de 13-14 noiembrie, când a avut loc incidentul, ea se afla singură în tură, iar pe secţia de Normoponderali erau 27 de copii la preluarea schimbului de noapte, iar, până dimineaţă, se mai născuseră alţi trei, doi băieţi prin operaţie cezariană şi o fetiţă.
De asemenea, asistenta a reafirmat că incubatorul în care a fost introdus micuţul Alexandru Dragomir, alături de un alt nou-născut, era defect şi incidentul s-a produs în intervalul de timp de 10-15 minute în care ea se afla la sala de naşteri.
Penurie de asistente
Aşa cum a menţionat iniţial pentru evz.ro, în acea seară, în schimbul de noapte ar fi trebuit să fie trei asistente, două pentru secţia de Normoponderali şi una la Terapie Intesivă. Însă, cu numai o zi înainte, de la Spitalul „Sf.Ioan”, de care depinde Maternitatea „Bucur”, a venit o notă informativă în care se preciza că, „în scopul raţionalizării cheltuielilor”, fiecare asistentă trebuie să îşi ia, lunar, până la sfârşitul anului, câte patru zile de concediu fără plată. Aşa s-a ajuns la insuficienţa de personal.
În nota primită de maternitate, se preciza că reorganizarea turelor şi comunicarea deciziei trebuia să se facă până la data de 16 noiembrie, însă, aşa cum a afirmat Florian Chiru, vicepreşed