Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FT:Politicile financiare, puţin influenţate de rezultatul alegerilor

Publicat in Adevarul, vineri 20 noiembrie 2009 ·

Viitorul locatar de la Palatul Cotroceni va influenţa prea puţin politicile financiare ale ţării, comentează Financial Time.

În articolul dedicat alegerilor prezidenţiale de duminică, prestigiosul FT artă că, în condiţiile în care România are nevoie rapid de o soluţie pentru a ieşi din criza politică şi economică în care s-a adâncit, puţine dintre temele majore au fost luate în discuţie în campania electorală.

"În ciuda gravităţii situaţiei economice a ţării - a doua ca mărime din rândul noilor membri ai UE din Europa de Est -, campania electorală s-a concentrat pe tematici fără nicio legătură cu economia", constată totuşi FT.

Cunoscuta publicaţie de analiză financiară vorbeşte şi despre promisiunile de campanie ale celor trei candidaţi principali, Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu.

"Însă, indiferent de ceea ce promit ei în campanie, câştigătorul alegerilor va avea o influenţă redusă asupra politicilor financiare. Preşedintele are puterea să nominalizeze un premier, să supravegheze, într-o oarecare măsură, sistemul judiciar, şi, nu în ultimul rând, să controleze serviciile de securitate", atrage atenţia "Financial Times".

FT remarcă faptul că România va putea respecta cu greu promisiunile făcute Fondului Monetar Internaţional (FMI) în schimbul împrumutului extern. "Vor fi necesare măsuri suplimentare la bugetul pe 2010 pentru a se putea atinge ţinta de un deficit bugetar de 5,9%. Va fi astfel dificil să facem plata până la sfârşitul acestui an", a spus Tonny Lybek, preşedintele FMI România.

Ziarul nu uită să amintească şi de criza politică care a afundat România în impasul financiar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum o ora
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum o ora
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 5 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 49 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 5 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon. şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 15 minute
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 5 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°