În ultimii zece ani romanele lui Dan Stanca, copleşitoare numeric (Muntele viu, Apocalips amânat, 1998, Domnul Clipei, 2001,Drumul spre piatră, 2003, Mut, 2006, Noaptea lui Iuda, 2007) au consolidat un prestigiu de scriitor tenace şi un talent indiscutabil, chiar dacă autorul nu pregetă să facă loc unor teme de senzaţie cu succes comercial asigurat. Oricum însă romancierul nu mai are niciun fel de complexe în faţa acestei specii dificile, oferind o scriitură limpidă, alertă, adesea captivantă, ne referim de data asta la cel mai recent roman Cei calzi şi cei reci (C.R., 2008, 485 p.) conturând personaje memorabile, fie dialogic, fie descriptiv, fie monologic-autoscopic, dinamitându-şi curgerea epică aproape clasică prin situaţii-limită, metafore şi parabole explozive , amalgamând tablouri, episoade şi scene de strictă actualitate românească şi internaţională cu figuri eroice ale rezistenţei anticomuniste ce au cunoscut calvarul crucificării şi închisorilor comuniste (pentru prima oară, credem, apare figura monseniorului Vladimir Ghica, mort la Jilava).

Fapt e că Dan Stanca are vocaţia problematizării, chiar şi a unor cazuri de cronică mondenă sau neagră, totul în rama unui imaginar frapant, dezlănţuit. El a deprins arta de a stârni cititorul, de a-l provoca, de a-i zgândări închipuirea, de a-i propune ipoteze,dezbateri, profeţii, inclusiv miracole legate, de pildă de călugărul şi preotul exorcist (asasin?) de la schitul Tanacu (vizitat de Pascal Bruckner care apare în carte sub numele de Adam Fisher), despre drumul scurt dintre adoraţie şi fanatism, despre uciderea în timpul unei slujbe a părintelui Roger, patronul spiritual al comunităţii ecumenice de la Taizé şi duhovnicul papei Benedict XVI, de către tânăra Luminiţa Solcanu, bolnavă psihic şi care se declarase a fi urmaşa Mariei Magdalena şi a Domnului (vizitată în închisoare de celebrul Dan Bro