Dintre toţi practicienii de profesii liberale (avocaţi, notari, medici cu cabinete particulare, experţi contabili) din Dolj, notarii încasează cele mai mari venituri, chiar şi de trei ori mai mari decât cel mai bine plătiţi patroni de firme private. Notarul cu veniturile cele mai mari din Dolj a încasat, în medie, 993 de lei pe oră, aproape cât salariul minim lunar (stabilit prin lege) al unui angajat cu studii superioare la o firmă privată.
Liber profesioniştii de top câştigă într-o oră cât alţii într-o lună. Dintre cele mai bănoase meserii ale liber-profesioniştilor (avocaţi, medici cu cabinete particulare, farmacişti, notari, executori judecătoreşti, consultanţi fiscali, experţi contabili, arhitecţi şi alţii), în Dolj se detaşează notarii, ale căror venituri sunt de invidiat de către orice categorie socio-profesională. Un studiu recent al Consiliului Concurenţei, preluat de revista Capital, dezvăluie că românii plătesc taxe notariale uriaşe comparativ cu alte state europene. De exemplu, potrivit sursei citate, un român plăteşte taxe la notar de 14 ori mai mari decât un locuitor din Germania, pentru acelaşi tip de serviciu prestat.
Cei mai bogaţi notari doljeni
La solicitarea GdS, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj a realizat un top al celor mai mari venituri declarate de către liber-profesionişti. Potrivit DGFP Dolj, pe primele locuri în judeţ în acest clasament se situează nouă notari publici şi un executor judecătoresc. DGFP Dolj informează că notarul cu cel mai mare venit a declarat la stat că a încasat anul trecut exact 2.002.103 lei (adică 20 de miliarde de lei vechi). Un calcul matematic simplu ne arată că la opt ore pe zi, să spunem, respectivul notar craiovean ar câştiga, în medie, 993 de lei pe oră. Aproximativ la aceeaşi sumă se ridică şi câştigul minim stabilit de lege al unui angajat cu studii superioare