După mine, la turnirul ăsta în trei, primul clasat a fost Băsescu, tocmai pentru că a jucat cu cărţile şi cifrele pe masă. A greşit de mai multe ori, dar nu şi la impresia mea generală, în care Băsescu n-a mai fost improvizatorul imprevizibil de altă dată, ci un tip care, silit de rolul de preşedinte în exerciţiu, şi-a pus adversarii la punct cu cifre şi cu stări de fapt. Cred că e şi o chestie de simpatie, dar una peste alta, Băsescu a fost peste ceilalţi doi. Dar cum am în casă doi votanţi ai lui Crin Antonescu le-am cerut şi lor părerea. „Da, bă, da Băsescu le ştie mai bine decît Crin, că e mai de-acolo!” Adică Băsescu a fost mai tare, dar Crin e tînăra speranţă. Şi Geoană? „Hai, bă, lasă-mă, cu Geoană, ăsta se exclude!” Adică, cel puţin la mine în casă, plus cîteva telefoane scurte, Băsescu n-a fost marele învingător, dar şi-a dominat adversarii, fără să-şi folosească instrumentele tradiţionale. Adică Băsescu n-a mai fost cîinele agresiv de acum cinci ani, ci un tip care a preferat să-şi domine adversarii explicîndu-le despre ce e vorba în propoziţie. Dacă însă ai boală personal pe Băsescu, îl bagi în deriziune, zici că e obosit şi – mai ales – îi interpretezi gesturile ca să-i descoperi vreo spărtură în cap. Or mie nu mi s-a părut Băsescu nici derizionabil, nici obosit – în seara asta – şi nu m-am gîndit să mă uit la chelia lui să văd dacă n-are vreun cep în ea.

După mine, la turnirul ăsta în trei, primul clasat a fost Băsescu, tocmai pentru că a jucat cu cărţile şi cifrele pe masă. A greşit de mai multe ori, dar nu şi la impresia mea generală, în care Băsescu n-a mai fost improvizatorul imprevizibil de altă dată, ci un tip care, silit de rolul de preşedinte în exerciţiu, şi-a pus adversarii la punct cu cifre şi cu stări de fapt. Cred că e şi o chestie de simpatie, dar una peste alta, Băsescu a fost peste ceilalţi doi. Dar cum am în casă doi votanţi a