Usor-usor, cartile cu zombi, vampiri, vârcolaci si altii ca ei si-au gasit publicul, chiar si la noi vreau sa zic. Serii ca Vampirii sudului (Charlaine Harris, Leda), Anita Blake (Laurel K. Hamilton, Tritonic), Amurg (Stephenie Meyer, RAO) sau Cronicile vampirilor (Anne Rice, RAO) au deja fanii lor, iar editorii sunt in cautare de noi eroi, de noi serii care sa garanteze vânzarea a cel putin cinci-sase-zece volume bazate pe filonul aruncat pe piata de Bram Stoker, taticul sângerosului Dracula.
Mai interesant este atunci când vine un englez in România - unde altundeva decât in Transilvania? -, aduna legende, povesti, balade, superstitii, traditii etc., baga toate astea intr-un mixer si scoate de-acolo o poveste care uimeste populatia tânara anglo-saxona cu un volum precum Sabia magica (titlul original, My Swordhand Is Singing suna mult mai bine, mult mai incântator, mai poetic, mai plin de intelesuri), pentru care a luat Premiul Booktrust si Premiul American Library Association pentru cea mai buna carte pentru tineri (dupa cum ne informeaza coperta a 4-a a editiei românesti, tocmai iesita de sub tipar).
Ce este, de fapt, Sabia magica, de Marcus Sedgwick (Nemira, 2009, traducere de Silviu Genescu)?
Cand Miorita apare ca un cântec al neputintei, pe care personajul pricipal, Petru (pentru publicul românesc suna veridic numele "traduse", ar fi fost si ciudat sa citim despre taietorul de lemne Peter din satul Chust, de undeva din Transilvania!), nu il intelege, nu intelege de unde nepasarea, seninatatea cu care ciobanul isi priveste/ primeste moartea, când balada, deci, devine o arma, când burlacii decedati sunt insurati pe marginea gropii cu o tanara fecioara, cand Toma, tatal lui Petru, este un fost soldat in armata lui Mihai Voda, cel numit de unii Regele Iarna, cel care poate scapa de rele comunitatea, cand mai apare si o satra de tigani nomazi care
