"Suntem aproape de finalul unei campanii care a degenerat, din păcate, într-un război al secolului al XXI - lea, în care armele sunt manipularea, accesul trunchiat la informaţie al alegătorului, denaturările, dosarele şi în care nu mai există fair-play nici măcar de faţadă.
Din toate acestea, cel care pierde este cetăţeanul", a declarat ieri Cristian Pricop, noul purtător de cuvânt al PDL-ului, la începutul ultimei conferinţe de presă a democrat-liberalilor brăileni dinaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale.
"Punctul forte" al conferinţei l-a reprezentat aducerea în discuţie a scandalului provocat zilele trecute de scrisorile cu reclamă electorală pe care Geoană le-a adresat fostelor cadre militare în rezervă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MAPN), epistole care au ajuns pe 18 noiembrie şi în Brăila. Legat de aceste scrisori, Giana Pătraşcu, liderul PDL, a declarat că obţinerea adreselor foştilor militari din baza de date a MAPN-ului ar reprezenta un caz concret de încălcare a legii. "Este ilegal să accesezi o bază de date a Ministerului Apărării Naţionale. Este ilegal să foloseşti date personale de acolo. PDL a cerut în mod public explicaţii domnului Geoană pentru modul în care a ajuns în posesia acestei baze de date, iar domnul Mircea Geoană a venit cu o explicaţie puerilă, spunând că sunt date publice pe care le-a obţinut de la organizaţia rezerviştilor", a concluzionat Pătraşcu, manifestându-şi speranţa că acest fapt nu va rămâne nesancţionat de către organele abilitate. "Suntem aproape de finalul unei campanii care a degenerat, din păcate, într-un război al secolului al XXI - lea, în care armele sunt manipularea, accesul trunchiat la informaţie al alegătorului, denaturările, dosarele şi în care nu mai există fair-play nici măcar de faţadă.
Din toate acestea, cel care pierde este cetăţeanul", a declarat ieri Cristi