În acest an, acţiunile braziliene au înregistrat una dintre cele mai bune evoluţii comparativ cu bursele din întreaga lume.În ciuda crizei economice şi financiare mondiale, indexul bursier Bovespa a atins încă o dată un nou record istoric. Creşterea cursului cu aproape 70% de la începutul anului va aduce în plus investitorilor europeni un randament total de aproape 100% (şi aceasta nu datorită aprecierii monedei braziliene faţă de euro). Care să fie explicaţia pentru această
În acest an, acţiunile braziliene au înregistrat una dintre cele mai bune evoluţii comparativ cu bursele din întreaga lume.
În ciuda crizei economice şi financiare mondiale, indexul bursier Bovespa a atins încă o dată un nou record istoric. Creşterea cursului cu aproape 70% de la începutul anului va aduce în plus investitorilor europeni un randament total de aproape 100% (şi aceasta nu datorită aprecierii monedei braziliene faţă de euro). Care să fie explicaţia pentru această apreciere puternică?
Fără îndoială, Brazilia reprezintă în prezent una dintre destinaţiile favorite pentru investitorii internaţionali. Ţara este relativ puţin dependentă de economia Statelor Unite, este bogată în materii prime, sistemul bancar este sănătos, iar stabilitatea politică a crescut semnificativ.
Cel mai important partener comercial este China, Brazilia profitând indirect de planul solid de redresare economică a acestei ţări. În acelaşi timp, dependenţa faţă de export este relativ scăzută. Acesta reprezintă aproximativ 15% din produsul intern brut al Braziliei, în timp ce consumul intern reprezintă 60%. Dacă aproape în întreaga lume şomajul este în creştere, în Brazilia, punctul culminant a fost deja depăşit, acum înregistrându-se o tendinţă descendentă.
Toate acestea fac ca, în actuala conjunctură economică mondială, Brazilia să fie o destinaţie prielnică investiţiilor, atrăg