Douazeci de ani - frumoasa vârsta! Daca ar fi sa luam in serios unitatea cronologica de masurare a democratiei propusa de Silviu Brucan, primele doua decenii de dupa decembrie 1989 au reprezentat perioada de acomodare a românilor cu democratia. Am depasit vârsta cresei, mergem la gradinita. Si putem privi, cu intelegere si amuzament, in urma, facând bilantul - inclusiv cel lingvistic, pentru ca vocabularul nostru cel de toate zilele s-a schimbat si el in nesfârsita noastra tranzitie. In doze homeopate administrate saptamânal, vom trece in revista, pâna la sfârsitul anului, câteva dintre inovatiile lexicale de dupa 1989. De la culturile "primitive", animiste, pâna la sofisticata cultura contemporana, postmoderna si globalizanta, toata istoria umanitatii este strabatuta de tabuul lingvistic, pare-se inevitabil. Ce altceva decât o lunga lista de tabuuri lingvistice este operatiunea de glosare prin sinonime sau parafraze cunoscuta astazi drept "corectitudine politica"? Faptul ca negrul nord-american a devenit afro-american nu-i albeste pielea, la fel cum, in cultura traditionala româneasca, faptul ca dracul era numit eufemistic Aghiuta nu-l facea mai putin diabolic si nici nu-l impiedica sa-si vâre coada in cele lumesti. Efectele tabuizarii cuvintelor nu au fost, poate, niciodata mai crunte decât in socialismul real (cum ii spuneau occidentalii, ca sa delimiteze miscarea socialista occidentala de bolsevismul statal din Est). Comunistii nu s-au mai obosit sa creeze tabele de sinonime pentru ceea ce nu voiau sa se auda. Pentru ei, cuvintele respective si realitatile pe care le desemnau pur si simplu nu existau. Nenumind un lucru, ideologii paleo- si neostalinisti credeau ca il condamna la nefiinta. Dupa 1990, insa, vocabularul referitor la realitatea cenusie a estului Europei a fost detabuizat, pentru a putea descrie trecutul si, din pacate, a explica adesea neputintele no