Numeroase pagini din nr. 4/2009 al revistei VIAŢA STOMATOLOGICĂ şi al buletinului informativ naţional STOMATOLOGIA PRIVATĂ, QUO VADIS? ale AMSPPR vin în sprijinul denunţului în Justiţie al Asociaţiei împotriva „politicii discriminatorii a CMDR“, concretizată prin suspendarea din funcţie a multora dintre membrii săi de frunte, o decizie pe care Curtea Supremă de Justiţie din România a declarat-o ilegală, prin Sentinţa definitivă şi irevocabilă nr. 3646 din 30.06.2009. (...)
Publicitate Şi, dacă întâlnirea Consiliului Director Naţional al Asociaţiei cu Biroul Executiv Naţional al CMDR pare să fi fost utilă, viitorul va arăta dacă „rolurile complementare ale celor două organizaţii pot şi trebuie fructificate în folosul comunităţii stomatologice“. Iată însă că, netulburată de ostilităţile cu CMDR, activitatea AMSPPR se desfăşoară ca şi până acum: alegeri în filiale, participarea la manifestări ştiinţifice şi culturale din ţară şi străinătate. (...)Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. Numeroase pagini din nr. 4/2009 al revistei VIAŢA STOMATOLOGICĂ şi al buletinului informativ naţional STOMATOLOGIA PRIVATĂ, QUO VADIS? ale AMSPPR vin în sprijinul denunţului în Justiţie al Asociaţiei împotriva „politicii discriminatorii a CMDR“, concretizată prin suspendarea din funcţie a multora dintre membrii săi de frunte, o decizie pe care Curtea Supremă de Justiţie din România a declarat-o ilegală, prin Sentinţa definitivă şi irevocabilă nr. 3646 din 30.06.2009. (...)
Publicitate Şi, dacă întâlnirea Consiliului Director Naţional al Asociaţiei cu Biroul Executiv Naţional al CMDR pare să fi fost utilă, viitorul va arăta dacă „rolurile complementare ale celor două organizaţii pot şi trebuie fructificate în folosul comunităţii stomatologice“. Iată însă că, netulburată de ostilităţile cu CMDR, activitatea AMSPPR se desfăşoară ca şi până acum: aleger