Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Videanu cere băncilor să crediteze sectorul privat

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 20 noiembrie 2009 ·

Ministrul interimar al economiei, Adriean Videanu, a declarat ieri că operatorii economici din sectorul privat întâmpină dificultăţi în obţinerea finanţării de la bănci pentru realizarea proiectelor europene şi a făcut apel la sistemul bancar să se reorienteze către finanţarea acestor produse. Prezent la ceremonia de semnare a contractelor pentru şase proiecte de finanţare, ministrul a afirmat că reticenţa băncilor faţă de finanţarea proiectelor pe fonduri europene este nejustificată, în condiţiile în care riscul pe care şi-l asumă este minim deoarece acestea beneficiază de cofinanţare nerambursabilă de la UE. „Fac un apel către bănci să se orienteze către finanţarea proiectelor europene care au cel mai mic risc. Recunosc că în sistemul bancar există o birocraţie de neînţeles şi o rezervă nejustificată în finanţarea proiectelor pe fonduri europene. Acest lucru a condus la o insuficientă finanţare a sectorului privat“, a declarat Videanu.

Întrebat de ce băncile sunt reticente cu privire la acordarea de credite pentru proiecte europene, Videanu a spus că motivele posibile sunt exemplele din alte ţări, unde băncile au înregistrat pierderi din cauza unor astfel de proiecte. De asemenea, el a adăugat că băncile sunt conservatoare în evaluare proiectelor, în ideea de a nu-şi asuma un risc prea mare. Reprezentanta societăţii Unicom NNN 2000, Natalia Vasile, a declarat că, în prezent, sistemul bancar este blocat şi băncile au mari reţineri în finanţarea proiectelor care sunt la prima realizare. „Când aud că sunt proiecte care nu au mai fost realizate, băncile spun că mai au nevoie de o perioadă de analiză şi, în final, resping proiectul“, a explicat Natalia Vasile. Aceasta a mai spus că băncile acceptă să finanţeze în principal companiile care sunt din domenii care aduc profit imediat, precum cel al construcţiilor.

Vasile a adăugat că fondul de garantare al acest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit iniţial termen în 5 martie, după care a decis ca procesul să aibă loc în 3 martie

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum 46 minute
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 5 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum o ora
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Autostrada Sibiu-Pitești. Are loc străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4

Capital acum 53 minute
Străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești este un pas esențial în realizarea unui proiect de infrastructură așteptat de decenii. Finalizarea Autostrăzii Sibiu-Pitești va reprezenta un salt major pentru inf

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 3 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei s

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°