Opera literară a Corei Coralina, scrisă după ce autoarea se apropia de 70 şi încheiată la vîrsta de 96, a fost nu doar compusă integral în orăşelul provincial numit Goiás, dar a avut şi drept unică preocupare acest orăşel, ca centru al lumii, în care modestele aparenţe ascund un teritoriu infinit. Odată cu ea, alţi scriitori provinciali brazilieni, izolaţi în mica lor lume, încercau să surprindă palpitarea Universului; puţini au ajuns însă la notorietatea Corei Coralina, pentru că puţini au beneficiat de o biografie la fel de spectaculoasă.

Şi, totuşi, cam în acest fel a fost compusă cea mai interesantă parte a literaturii braziliene din secolul XX: în semi-anonimatul provinciei, departe de metropole, de către oameni care nu se considerau în primul rînd scriitori, ci profesionişti ai altor îndeletniciri. Precum cea de bucătar şi cofetar, aşa cum era Cora Coralina. în casa ei de secol XVIII, cu mobilă înduioşător de veche şi demodată, pereţii erau acoperiţi de fotografii ale rudelor, prinse în rame de lemn negru sculptat; apa, mereu rece, provenea de la fîntîna din curte; iar zilele se scurgeau într-o fericită identitate una cu alta. La capătul încă unui an de oficiu zilnic, urma transcrierea pe curat a textului atetn elaborat, apoi solemnitatea trecerii lui prin maşina de scris şi trimiterea dactilogramei la editură. încă un an, încă doi sau trei, încă o carte.

Spre deosebire de bieţii "scriitori de meserie" din Rio şi Săo Paulo care, în acelaşi timp cu Cora Coralina, compuneau agitaţi o literatură gîfîită, gargarisindu-se cu dogmele marxiste (scriitori pe care azi nu-i mai citeşte nimeni), poetesa din orăşelul Goiás, s-a consacrat esenţialului, nu tranzitoriului. Departe de agitaţii ideologice, ea a vrut să afle ce se găseşte în stratul cel mai adînc al fiinţei umane. Şi atunci, în loc de "luptă de clasă", ea a făcut apologia unei B