Premierul moldovean Vlad Filat se întâlneşte astăzi, la Yalta, cu Vladimir Putin şi Iulia Timoşenko. Filat declarase anterior că vrea să înţeleagă, în special de la premierul rus, în ce măsură pot miza exportatorii moldoveni pe piaţa rusescă. Experţii l-au sfătuit pe Filat să evite discuţiile referitoare la problema transnistreană la întâlnirea din Ucraina cu Vladimir Putin.
În ajunul întâlnirii Filat-Putin şi Filat-Timoşenko de astăzi, presa pro-comunistă de la Chişinău, acompaniată de unele medii de informare de la Tiraspol şi Moscova, a încercat să-l prezinte pe premierul moldovean ca pe un adversar aprig al Kremlinului, care vrea să bage Moldova în NATO. Vlad Filat a reuşit să reacţioneze şi să diminueze impactul acestor articole scrise, în opinia analiştilor politici, la comandă: "Eu sunt aproape convins că acest material a fost comandat şi a fost plătit. Nu ştiu de unde! Poate de la Tiraspol. Nu este exclus să fi fost comandat de la Chişinău. Pe mine mă interesează altceva...
Dar de ce în presa rusă nu a apărut un material care l-ar fi favorizat pe primul-ministru Filat în ziua întâlnirii cu Vladimir Putin. Ce face Ambasada noastră (a R. Moldova - n.n.) la Moscova?", se întreabă analistul politic moldovean Anatol Ţăranu.
El s-a referit la un comentariu apărut ieri în presa rusă, semnat de directorul Institutului internaţional al statelor noi, Aleksei Martînov. Acesta menţionează în articolul său că Filat ar trebui să înceapă astăzi discuţiile cu Putin prin a prezenta scuze pentru eşecul din 2003, al Memorandumului Kozak de federalizare a Moldovei.
Un alt analist politic, Oazu Nantoi, apreciat la Chişinău pentru insistenţa cu care cere Rusiei o atitudine corectă faţă de Republica Moldova, consideră că premierul Vlad Filat are o armă incontestabil mai puternică decât trucurile mediatice aplicate de cei care urăsc Republica