Am investit 20 de ani în toate şi în nimic. Iar satul românesc a rămas de căruţă.
Conţeşti-Bâldana-Tărtăşeşti. Treceam pe şoseaua ce leagă Târgoviştea de Capitală. Stăteau în frig, de planton printre murături, cartofi, PET-uri cu ţuică, flori, mere şi legume încă neveştejite. Plângeau? Nu. Tremurau? Poate. Sufereau? În suflet, nu pe chip. Zâmbeau. Da. Aşteptau senini înseratul. Vânzarea nu era cine ştie ce. Dar îşi făcuseră datoria de părinţi ai nou-născutului minimarket de pe marginea şanţului.
Ei sunt ţăranii de modă nouă. Nu mai au loc la piaţă. Tarabele costă mult, nu-i daraua cât ocaua. Vânzarea nu acoperă cheltuiala. Şi nu e singura belea. Piaţa de gros. Am auzit de o mie de ori eticheta asta vânturată drept miracolul care va salva agricultura românească. Ţăranii, ori n-au auzit, ori n-au aflat la ce le foloseşte. Credite, finanţare, proiecte, „măsuri" care promit bani de la Uniunea Europeană? Iarăşi vorbe goale. Mafia pieţelor lucrează ca un stat în stat. Aici, dacă vrei să intri, ai nevoie de viză de la clanul interlop. De ce să ne mirăm atunci că sunt pline pieţele de castraveţi, roşii şi ardei din Turcia? E prea dură blocada pe care trebuie s-o spargă omul gospodar.
Aşa că, mai bine stă acasă. Scoate din cămară, pune de zacuscă, mulge vaca, stoarce damigeana şi încearcă să supravieţuiască prin vânzare la şosea. Acolo, măcar, nu mai plăteşte dijmă nimănui. Oricum, stă în banca lui şi aşteaptă ca şoferii să tragă pe dreapta. Prizonier în propria gospodărie. Obligat să respire tot mai sufocat de închisoarea pe care i-o ridică an de an România din palatele puterii.
Peste o lună şi ceva se împlineşte profeţia lui Brucan. În 20 de ani de la eliberarea de sub „colectiva" lui Ceauşescu, săteanul a fost bătaia de joc a tuturor. A Guvernului, a Ministerului Agriculturii, a şefului de judeţ, a primarului. I-au confiscat numele pentru a-l folosi
