* judecătorii au respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de Radu Bogăţeanu * asta după ce, cu câteva zile înainte, i-a fost respinsă şi cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligaţia de a nu părăsi localitatea
Încercările liderului grupării "Caţali" de a ieşi din arest au eşuat din nou. La sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii Judecătoriei Brăila au respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de Radu Bogăţeanu zis "Romică". Asta după ce, cu numai câteva zile înainte, inculpatului i-a fost respinsă şi cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligaţia de a nu părăsi localitatea. Luna trecută, Radu Bogăţeanu a solicitat şi liberarea pe cauţiune, însă nici atunci nu a avut succes. Liderul grupării "Caţali" a fost arestat în urmă cu două luni, după ce a provocat scandal la restaurantul "Marinarul".
Astfel, pe data de 19 septembrie, angajaţii localului au anunţat la Poliţie că un bărbat se manifestă violent în restaurant şi refuză să părăsească incinta. La local, poliţiştii l-au identificat pe "Romică" care a fost imobilizat şi condus la sediul inspectoratului, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta, la ora 6.00, pe fondul consumului de alcool, a provocat scandal certându-se cu un alt membru al grupării, Mihai Tanase, zis "Buc". Nervos, Bogăţeanu a început să devasteze localul, aruncând cu sticle şi pahare peste tot şi distrugând mese şi scaune. Cum Bogăţeanu fusese liberat provizoriu sub control judiciar din anul 2006, poliţiştii au luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă. A doua zi, liderul grupării "Caţali" a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, solicitându-se şi revocarea măsurii de liberare provizorie sub control judicia