Nostalgia
Un "fir" mă leagă de ţară 24 de ore din 24: internetul. În zilele întunecoase ale Nordului, deschid Google Map şi mă "plimb" pe plăjile litoralului, "urc" spre Deltă, "intru" pe canalul Sulina şi, trecând în Google Earth, "planez" cu viteza fostului Concorde peste Bărăgan până la Bucureşti, unde cobor la o altitudine convenabilă ca să disting pieţele, bulevardele, parcurile prin care am hălăduit odată. Dar cel mai ades "deschid şi răsfoiesc" paginile ziarelor, revistelor, avid de noutăţi, întâmplări, evenimente şi, dacă se poate, veşti bune. Rare. Rare sunt şi mesajele primite de la prietenii tot mai puţini şi tot mai obosiţi, care, ca să nu mai facă efortul de a scrie măcar un rând, îşi manifestă prezenţa recurgând la un subterfugiu: "redirecţionează" spre mine texte, imagini din sutele, miile, milioanele ce plutesc pe valurile acestui cyber-ocean. Un semn de "atenţie" care nu costă nici un efort. Unul din aceste mesaje conţinea câteva zeci de poze în alb-negru sub titlul: "Cu câtă nostalgie le privim şi câte amintiri răscolitoare ne trezesc aceste imagini!"
Am "rulat" albumul în jos, în sus, am înclinat ecranul să văd mai bine, să m-am lămurit: era vorba de Bucureştiul interbelic. Dar cui îi poate "răscoli amintiri" asemenea imagini? Nu cumva aveam de a face cu o glumă? Căci ar trebui să fii un super-senior intrat binişor în vârsta a IV-a ca să poţi avea amintiri din anii 20-30 ai secolului trecut. Şi apoi, despre ce nostalgie poate fi vorba când pozele erau însoţite de titluri precum: "Prin unele cartiere caprele hălăduiau în voie", "}iganul cu ursul nu era ceva neobişnuit", "Lampagiul", "Un măgar-putere" etc. etc. Nu e cazul să definim nostalgia. E un sentiment pe care oricine îl încearcă, mai des sau mai rar, un sentiment pe care l-a încercat deja primul om, dar şi noi, următorii, regretând Paradisul.
Sentime
