Este de preferat o depreciere usoara, nu una excesiva, a cursului de schimb, care sa reduca presiunea pe dobanzile la lei, decat sa fie tinut cursul de schimb fix si sa creasca dobanzile la lei (Banca Nationala cumpara lei din piata pentru a apara cursul - n. r.), a spus in nume propriu Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, economistul-sef al ING Bank, intr-o dezbatere in cadrul evenimentului CFA Charter Awards de inmanare a diplomelor de analist financiar recunoscut international.
"N-as pune accent pe permiterea sau facilitarea deprecierii cursului de schimb. Dar un curs de schimb flexibil astfel incat sa nu creasca rata de dobanda este de preferat", a mai spus Chidesciuc, unul dintre cei 11 analisti care au primit miercuri seara diploma recunoscuta international.
Adrian Codirlasu, presedintele CFA Romania din octombrie 2009, a pus in discutie daca exista vreo legatura intre o scadere economica brutala si un curs fix, care nu poate sa preia din impacul recesiunii. "In Polonia, cursul s-a depreciat de la 3,1 la 5 zloti/euro, dar a fost o crestere economica pozitiva. Letonia are un regim de curs fix, iar scaderea economica a fost de 18%", exemplifica Codirlasu.
"Nu cred ca Polonia a reusit sa aiba crestere economica doar printr-un curs depreciat, ci si prin structura economiei pe care o are", puncteaza Chidesciuc. Analistii CFA au explicat de asemenea ca in conditiile in care 60% din creditul neguvernamental este in valuta, nu ar fi de dorit o depreciere brutala a cursului. Mai mult, exporturile reprezinta doar o treime din PIB, ceea ce inseamna ca deprecierea leului nu ar impulsiona prea mult cresterea economica.
In septembrie-noiembrie, dealerii s-au confruntat cu o seceta de lei, absorbiti de BNR pentru a apara cursul de schimb, fapt care a pus presiune pe cresterea dobanzilor interbancare la 10% pe an. Asociatia CFA Romania are in prezent 83 de m