Alegerea lui Adrian Severin în postul de ministru de Externe al Europei era dificilă. O spune la RFI comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban. El explică faptul că exista deja un om politic dintr-un nou stat membru într-o funcţie importantă. E vorba de preşedintele Parlamentului European, polonezul Jerzy Buzek.
Alegerea lui Adrian Severin în postul de ministru de Externe al Europei era dificilă. O spune la RFI comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban (audio).
El explică faptul că exista deja un om politic dintr-un nou stat membru într-o funcţie importantă. E vorba de preşedintele Parlamentului European, polonezul Jerzy Buzek.
"Este extrem de dificil să se obţină o asemenea poziţie. De ce ? Deja exista o persoană, care ocupă o funcţie foarte importantă, cea de preşedinte al Parlamentului European, un reprezentant al unui nou stat membru, domnul Buzek, care este polonez. Atunci era puţin probabil ca încă o persoană venită din noile state membre să ocupe una dintre poziţiile rămase la nivel comunitar. Deci era deja un handicap important", explică Leonard Orban.
"Apoi, în momentul în care s-a decis la nivelul grupului socialist care persoană să fie susţinută, vreau să vă amintesc că un sprijin puternic a fost acordat domnului D'Alema, într-o anumită perioadă. Deci au fost câţiva factori care au contat şi care făceau extrem de dificilă alegerea domnului Severin în această poziţie", continuă comisarul european.
Leonard Orban precizează că sprijinul din ţară contează şi el : "Desigur, sprijinul din ţară este foarte important în obţinerea unei poziţii. Haideţi să spunem că au fost ziare din Italia care au spus că italianul D'Alema nu a putut fi ales, pentru că nu a avut în spate un Guvern socialist în Italia".
Socialistul european Adrian Severin nu a obţinut postul de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentr