De meserie profesor, Lucian Pinca este extrem de pasionat de alpinism, reuşind să atingă câteva dintre cele mai înalte şi spectaculoase vârfuri în expediţiile sale.
Profil
Născut: 9 august 1976. Mediaş
Studii: Facultatea de Biologie-Geologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj
Familie: Necăsătorit
Extrem de energic, optimist şi perseverent, Lucian Pinca adoră natura şi vorbeşte cu mare pasiune despre expediţiile sale în munţi. Plăcerea acestuia pentru munte şi natură a existat încă de mic, însă s-a concretizat în escaladarea crestelor montane începând din primul an de facultate. „ Prima ieşire cu colegii de facultate a fost mai mult ca o joacă, ce s-a transformat în scurt timp în pasiune. Ieşirile noastre la munte au devenit ulterior din ce în ce mai dese şi reprezentau o modalitatea de a ne relaxa şi a ne distra. Decât să ieşim în cluburi, preferam să facem o drumeţie în Cheile Turzii, să stăm cu cortul şi să mâncăm slănină pe grătar cu muştar“, povesteşte acesta.
Pe cele mai spectaculoase vârfuri
Din anul 2004 însă, Lucian Pinca a reuşit să escaladeze cele mai înalte şi mai spectaculoase vârfuri din Europa, iar anul acesta s-a numărat printe cei 14 alpinişti care au cucerit vârful Elbrus (5.642 metri), cel mai înalt din Caucaz. Printre crestele cucerite se numără Matterhorn-ul (4.478 m), aflat la limita dintre Italia şi Elveţia, un vârf care a fost considerat o lungă perioadă ca fiind imposibil de cucerit, Mont Blanc(4.810 m), cel mai înalt vârf din Alpi, sau Monte Rosa(4.633 m), situat, de asemenea, la graniţa dintre Ialia şi Elveţia. „Toate expediţiile au avut un farmec aparte şi nu pot spune că vreuna mi-a plăcut mai mult sau mai puţin. Pot spune însă că cea de anul acesta, din Cucaz, a fost deosebită, din momentul în care am plecat până ne-am întors, a fost cel mai înalt vârf pe care am ajuns până acum, ia