Comportamentele unor copii sau adulţi continuă să şocheaze opinia publică prin faptele pe care le comit, de la un furt neînsemnat, până la crimă.
În Dolj, în ultimele luni, au avut loc cel puţin patru crime terifiante: un copil şi-a ucis bunicul, un bărbat şi-a strangulat iubita, iar un tată şi-a omorât fiul şi soţia. Numărul omorurilor săvârşite anul acesta depăşeşte 15, aproape o treime fiind comise de copii.
Criminalii sunt supuşi unei expertize psihiatrice, medicii încercând să descopere cauzele care au stat la baza comportamentului agresiv al minorilor. În cele mai multe cazuri, expertiza psihiatrică a relevat faptul că aceştia au avut discernământ la comiterea faptei.
Cel mai recent caz a dezvăluit faptul că tensiunile dintre părinţi, pot avea repercusiuni grave, dar care nu motivează totuşi astfel de acţiuni.
Psihologii sunt derutaţi
Claudia Măciucă, psiholog în cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj, este de părere ca majoritatea minorilor preiau modele de la familie, prieteni sau de la televizor. „Sunt copii neglijaţi, lipsiţi de afecţiunea părintească, minori care nu au modele cu care să se identifice şi caută acceptare în grupuri infracţionale“.
Despre cazul Ana-Mariei Stoica din Amărăştii de Sus, care şi-a ucis bunicul din cauza agresiunilor la care acesta o supunea pe bunica sa, psihologul consideră că minora simţea lipsa afecţiunii materne pe care o canalizase asupra bătrânei. Episodul violent se poate explica şi prin acumularea de frustări, după ce, în trecut, fata a fost victima unei agresiuni, iar vinovaţii nu au fost pedepsiţi.
Comunicarea copil-părinte
Înmulţirea faptelor violente săvârşite de copii îi determină pe psihologi să susţină necesitatea consilierii. „Există servicii specializate care acordă consiliere, dar rolul esenţial revine familiei. Sfatul pe care po