Şeful Departamentului de Intervenţie şi Acţiuni Speciale (DIAS) Constanţa este primul român din Sud-Estul Europei care, timp de o săptămână, va face pregătiri alături de cel mai cunoscut serviciu de intervenţii din lume.
Comandantul DIAS Emanoil Moraru va pleca timp de o săptămână în Statele Unite ale Americii la un curs pentru pregătire SWAT (Special Weapons and Tactics). Comisarul şef este singurul invitat din Sud-Estul Europei şi va participa ca observator la concursul care va avea loc la sfârşitul cursului de pregătire. Cursul prevede noile tehnici de abordare a situaţiilor de criză pentru Forţele Speciale ale Poliţiei. La acest curs vor veni profesori de la Academia Naţională de Poliţie a Statelor Unite ale Americii, Academia FBI Quantico din Virginia şi cei mai buni poliţişti de la Departamentele de Poliţie de pe tot teritoriul Statelor Unite.
„Criminalitate diferită de la un stat la altul“
„Vor fi multe lecţii, predări, exerciţii tactice compelxe şi în final se va desfăşura concursul. Este un ansamblu de tactici cu care toţi membrii echipelor SWAT trebuie să se acomodeze, pentru că diferă de la un stat la altul fiecare tehnică de abordare a situaţiilor de criză, întrucât criminalitatea în SUA este diferită de la un stat la altul“, a declarat Emanoil Moraru.
Fiecare stat invitat va participa cu o echipă tactică formată din câte opt membri. Cei care s-au ocupat de cheltuieli au fost cei de la Corpul Naţional al Poliţiştilor şi un sponsor. O zi cu cei de la SWAT costă aproximativ 800 de dolari. „Nu ar fi rău când mă întorc să putem contacta senatorii sau deputaţii care fac parte din comisia pentru apărare, pentru a discuta ce e bine în general pentru poliţişti şi pentru cetăţeni“, a mai spus Moraru.
Singurul poliţist negociator din Constanţa
În anul 2006, Emanoil Moraru a urmat un program în cadrul căruia a fost pregătit de age