Silviu Sergiu: „Singurul instrument de presiune pe care-l mai avem față de clasa politică este să votăm schimbarea, indiferent dacă mai credem sau nu în ea”.
În preajma alegerilor, românii care refuză să capituleze în faţa unei clase politice, în marea ei majoritate, detestabile se confruntă cu aceleaşi dileme. Îşi spun în sinea lor că nu se vor mai duce la vot, că s-au săturat să aleagă răul cel mai mic, că nu vor putea niciodată să dea un vot util, că actuala clasă politică nu le mai poate oferi nimic.
Îşi aduc însă aminte că, acum douăzeci de ani, pe străzi au murit tineri care visau să voteze, dar n-au mai apucat. Că dreptul la vot este un drept fundamental, printre puţinele care le-au mai rămas într-o democraţie tot mai artificială. Că cel mai mare pericol pentru democraţie este indiferenţa.
Decid apoi să meargă la vot, deşi majoritatea prietenilor lor îi privesc ca pe nişte specimene ciudate. Se prezintă la urne deşi nu au un răspuns conturat la întrebarea „de ce?”.
Cu fiecare scrutin, răspunsul este tot mai greu de găsit. Fiecare campanie electorală este tot mai goală de conţinut, tot mai irelevantă, tot mai departe de agenda publică reală. Cei care nu reuşesc să găsească răspunsul la această întrebare refuză să se mai prezinte la vot. Cei care vor sta mâine acasă, scârbiţi de halul în care a ajuns clasa politică autohtonă, trebuie să ştie că le vor face un mare serviciu politicienilor pe care îi detestă. Nu se vor răzbuna pe ei, nu le vor da un vot de blam.
De douăzeci de ani, clasa politică s-a străduit să fie detestabilă. Marii sforari postdecembrişti s-au străduit din răsputeri să îndepărteze oamenii de la urne. Cu fiecare rundă de alegeri au fost tot mai aproape de scopul lor. Oripilarea electoratului, inocularea dezgustului faţă de politicieni le serveşte perfect planului de a confisca democ