JON LORD
Muzica simfonica pentru veterani rock
In sfarsit, un concert care s-a potrivit cu stilul Salii Palatului! In ultimii ani, organizatorii romani au suprasolicitat aceasta sala care a gazduit concerte de jazz, rock, ritmuri cubaneze si alte muzici care nu-si gaseau reverberatia potrivita in acest spatiu sobru, protocolar. Insa concertul din 5 noiembrie, in care legenda rock Jon Lord a avut alaturi Filarmonica de Stat din Ruse si 3000 de spectatori nu se putea tine intr-un loc mai potrivit. Prima parte a fost dedicata in intregime lucrarii "Concerto for Group and Orchestra", compusa de Lord la sfarsitul anilor '60 si interpretata prima oara de Deep Purple si Royal Philarmonic Orchestra, in 1969. Treizeci de ani mai tarziu, trupa a sustinut un concert aniversar, iar acum, in toamna lui 2009, publicul roman a putut asculta live acest "copil de 40 de ani", cum l-a numit Lord. Stilul unic al lui Lord este dat de melanjul intre genurile diferite de muzica pe care le-a indragit din copilarie: simfonica, ascultata acasa alaturi de parinti, bluesul negrilor americani si ritmurile electrice ale marilor trupe ce faceau furori in Londra anilor '60. Compozitor si totodata unul dintre cei mai celebri manuitori ai orgii Hammond, Jon Lord are in urma o cariera grandioasa, cu zeci si zeci de discuri, fie alaturi de Deep Purple, trupa pe care a fondat-o in 1968 si a parasit-o in 2002, cu Whitesnake, colaborari cu mari artisti sau albume solo. Spre sfarsitul anilor '90, Lord a cantat la Bucuresti cu Deep Purple, iar acum s-a intors pentru a-si etala lucrarile proprii, mult mai blande, mai intime. Ma asteptam la un personaj mai sobru, mai putin comunicativ, insa Jon Lord s-a dovedit a fi, la cei 68 de ani ai sai, si probabil 1,90 metri inaltime, un om cald, emotiv si, ca orice britanic care se respecta, cu o glumita mereu la indemana. Mai mult, l-a imitat pe