Poliţiştii bucureşteni de la “Omoruri” l-au prins, în noaptea de joi spre vineri, pe individul care, acum cinci zile, a înjunghiat doi bătrâni ce l-au surprins la furat în locuinţa lor din strada Drumul Sării. Imediat după atacul asupra bătrânilor, Costel Culea, în vârstă de 38 de ani, şi-a vopsit părul în roşu şi şi-a pus ochelari cu dioptrii, sperând că astfel nu va fi recunoscut.
Nişte tablouri vechi, prăfuite, fără nici o valoare, asta a furat Costel Culea din casa soţilor Cornelia şi Traian Popea, în vârstă de 60 şi, respectiv, 67 de ani. Apoi, ca să poată fugi cu “prada” pe care avea să o vândă pe doar 1.200 de lei, hoţul s-a transformat în asasin feroce şi i-a înjunghiat pe bătrâni.
Femeia a murit pe loc, cu inima străpunsă de lama cuţitului, iar soţul ei a ajuns în stare gravă la spital. Crezând că o să scape, că nu o să fie recunoscut, criminalul şi-a vopsit, imediat după atac, părul în roşu şi a început să poarte ochelari cu dioptrii mari.
Deghizarea nu i-a fost de folos, pentru că poliţiştii de la “Omoruri”, ajutaţi de colegii de la SRI, au pus mâna pe spărgătorul- ucigaş care se ascundea undeva, într- o locuinţă din zona Tunari.
“De ce mă luaţi?”, atât a spus Culea - care mai are la activ patru condamnări pentru furt şi una pentru evadare dintr-un punct de lucru al unei puşcării - în momentul în care a fost încătuşat. Asasinul va sta ani buni în spatele gratiilor.