Într-un hipermarket ies la iveală cu uşurinţă obiceiurile alimentare ale românilor.

În dreptul raionului de mezeluri, mulţi admiră expoziţia de stabilizatori şi „arome identic naturale", întrebându-şi copiii ce vor să le cumpere. Oare oamenii ăştia nu se uită decât la telenovele? Nu citesc şi ei ziare? N-au auzit de "beneficiile" aditivilor?

Au auzit, dar nu le pasă. Când ajung în faţa unei decizii importante, adulţii se comportă deseori mai rău ca un copil.

Printre cei care cedează în faţa sulurilor de salam şi cârnaţi se numără şi oameni înstăriţi, cărora le e mai uşor să-şi umple coşul cu de toate decât să-şi pună nişte întrebări simple de fiecare dată când îndreaptă mâna spre raft: e OK ce cumpăr pentru copilul meu? De unde provine? Pot găsi ceva mai bun? Este incredibil cât de prost mănâncă mulţi dintre români şi, mai ales, cât de puţin îşi educă în acest sens copiii!

Cunosc părinţi care iau zilnic decizii importante pentru sute de oameni, dar nu sunt în stare să facă o alegere bună pentru copiii lor, atunci când le pun farfuria în faţă. A îndopa un micuţ de patru ani cu mici sau pizza este un atentat la viitorul acestuia, pe care mulţi inconştienţi îl comit în fiecare zi.

Obiceiurile alimentare se formează în copilărie şi sunt decisiv influenţate de părinţi, aşa că puterea exemplului funcţionează şi la ora mesei.

Copilul cere ceea ce i s-a oferit mereu, iar dorinţa lui aparţine în mare măsură părinţilor. Însă a pune un minor să suporte efectele unor alegeri nocive pentru sănătatea lui e ca şi cum ­te-ai duce cu el de mână într-o sală de jocuri de noroc. Şi credeţi-mă, am văzut-o şi pe-asta!