…eram prin anul III de medicina, daca nu ma-nsel, cand am asistat la prima autopsie-autopsie. Disectii mai facusem pana atunci, mai ciopartisem cadavre, care scoase din formol, care din alcool etilic (atunci s-a experimentat metoda); miroseau diferit, aratau diferit, aveau o consistenta diferita: cele in formol erau brune, aproape elastice, cele in alcool, albe, moi, mai aproape de realitate (cu atat mai mult cu cat stateai cu nasul in ele)…
Colegii mai faceau fotgrafii cu ele, sa le trimita acasa. Banuiesc ca asta ar intra acum la “profanare de cadavre”. Pe-atunci, insa, nu se punea asa problema: erau material didactic. (Am scapat, la un examen de anatomie, de niste posibile tuburi uterine – care puteau fi foarte bine altceva – ascunzandu-le sub un intestin gros, parca. Profesorul Vaida s-a uitat dupa ele; nu le-a gasit:))
A fost greu la inceput. Eram student la medicina si mi-era frica de morti. Dar mi-a trecut.
Nici unele, insa, nu s-au comparat cu autopsiile “de autopsii”. Mai ales cu prima. Imaginati-va: morga cu amfiteatru. Un miros dulceag, nici de formol, nici de alcool (etilic). Miros de om mort. Pe masa de tabla, brazdata cu santulete pentru scurgerea sangelui, un cadavru proaspat. O femeie in varsta, grasa. Pana aici, treaca, mearga. Te-ai angajat la treaba asta, cineva trebuie s-o faca. DAR era o femeie grasa, in varsta, goala, cu sosete albastre inca in picoare! Goala, grasa, cu sosete! Sosetele erau de nylon (daca asa se scrie). Ce diferenta ar fi facut daca erau din bumbac? Nu stiu… Constat doar. Contabilizez senzatii.
Atunci am simtit primul nod in stomac. Mi-a trecut. Eram in anul trei (sau doi?), oricum ma chema Fumurescu, or cand te cheama asa nu lesini la autopsii si cu asta am terminat psihanaliza. Apare doamna doctor (eram sub comunism, dar la UMF- Cluj cel putin nu se vorbea cu “tovarase”; pana si noi, studentii, eram “
