Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujul ar putea avea primul parc de câini din România

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 noiembrie 2009 ·

Octavian Mureşanu, un student la peisagistică la Cluj, a conceput proiectul unui parc dedicat exclusiv câinilor, în piaţa Ion Agârbiceanu din cartierul Andrei Mureşanu. Laszlo Atilla, viceprimarul Clujului, susţine că un asemenea proiect ar putea fi pus în aplicare în oraşul de pe Someş, mai ales că Primăria nu a reuşit până acum să mulţumească proprietarii de câini.

Octavian Mureşanu, un student în anul III la specializarea Peisagistică din cadrul Facultăţii de Horticultură a conceput, ca parte a unui proiect universitar, un parc dedicat în exclusivitate câinilor.

Studentul a ales Piaţa Ion Agârbiceanu din cartierul Andrei Mureşanu ca amplasament pentru punerea în aplicare a proiectului său, care a avut ca temă reamenajarea unui spaţiu nefolosit al Clujului. Ideea a pornit de la necesităţile pe care le au proprietarii de câini din Cluj. „Majoritatea speciilor de câini au nevoie de libertate, mişcare, spaţii verzi şi largi. Acesta este un spaţiu lăsat în paragină de autorităţi şi faptul că în Cluj există spaţii mult prea puţine unde poţi să-ţi plimbi câinele m-a determinat să gândesc această funcţiunea pentru acest spaţiu”, a declarat Octavian Mureşanu.

Parc, departe de factorii poluanţi

Acesta a explicat că Piaţa Ion Agârbiceanu este locul perfect unde clujenii şi-ar putea plimba patrupedele, fiind un spaţiu verde, departe de factorii poluanţi şi de centrul oraşului. Proiectul studentului prevede limitarea aleilor parcului, la una singură, care să împartă zona: într-o parte câinii mici, iar în cealaltă, cei mari, pentru a se evita rănirea acestora.

Aleile eliminate ar urma să fie înlocuite de un gazon scump, dar rezistent, precum cel aflat pe stadioane: „Parcul este prevăzut să fie împrejmuit de garduri mari, iar la intrare m-am gândit să existe o cutie cu jucării, pentru aceia care nu deţin asemenea accesorii”.

„România nu e sufic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Frații Tate se întorc în România. Un avion privat va zbura curând cu destinația București

Ziua Constanta acum 3 ore
BoardingPass anunță că un avion privat va zbura în curând de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida (SUA) cu destinația București, potrivit G4Media.ro Acest zbor coincide cu termenul prevăzut pentru prezentarea fraților Tate la Poliție, în cadru

UPDATE - Omul de afaceri Bogdan Peşchir, audiat la Parchet în dosarul de corupere a alegătorilor în campania electorală pentru Călin Georgescu/ Procurorii au cerut arestarea sa preventivă/Ce a declarat avocatul său /Sumele plătite către 265 de persoane

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute, joi, percheziţii într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost audiat, vineri, la Parchetul General.

Condamnarea lui Dan Diaconescu pentru acte sexuale cu minori, anulată de Curtea de Apel Constanța. Ce se întâmplă cu dosarul

Ziare.com acum 4 ore
Curtea de Apel Constanța a desființat vineri, 21 martie, sentința prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în februarie în dosarul privind acte sexuale cu minori și folosirea prostituției infantile, potrivit minutei

Profesor de biologie, arestat preventiv pentru hărțuirea sexuală a elevelor. Ce le făcea dascălul fetelor în timpul orelor

Ziare.com acum 54 minute
Un profesor de biologie de la Liceul Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, fiind acuzat că a avut comportamente și a folosit un limbaj cu conotații sexuale față de două eleve, în mod re

Germania nu are de gând să renunțe la achiziționarea avioanelor de luptă americane F-35. "Nu este prevăzută nicio reuniune de criză"

Ziare.com acum o ora
După ce au apărut speculații referitoare la fiabilitatea armamentelor sale de producție americană, Ministerul Apărării de la Berlin, a anunțat vineri, 21 martie, că Germania nu intenționează să reconsidere comanda sa pentru achiziționarea de avioane

Trump îi ameninţă pe cei care vandalizează maşini Tesla că-i va trimite în închisori din Salvador

G4Media acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri că-i va trimite pe „teroriştii” care vandalizează maşini Tesla, o marcă deţinută de aliatul său apropiat Elon Musk, în închisori din Salvador, stat din America Centrală, relatează agenția de știr

Elevii ar putea învăţa la şcoală despre fraudele bancare

Adevarul acum o ora
Programele de formare pentru profesorii care predau educaţie financiară în învăţământul preuniversitar ar putea include şi elemente privind modul în care utilizatorii de servici bancare trebuie să se ferească de fraude.

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 7 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începe luni, cu Limba şi literatura română / Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examinare

News.ro acum o ora
Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începe luni, cu Limba şi literatura română. Probele vor începe la ora 09.00, iar accesul evelilor este permisă până la ora 08.30. Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examin

Marcel Ciolacu, după ce SUA au decis reanalizarea intrării României în programul Visa Waiver: „Ține de o întârziere temporară legată de implementarea unor chestiuni tehnice”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România a îndeplinit „toate condițiile tehnice și politice” pentru a intra în programul Visa Waiver, iar întârzierea în legătură cu ridicarea vizelor pentru românii care vor să meargă în SUA este cauzată de o seri

Vremea

București
acum

14°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/15°
dum.

7°/17°
lun.

9°/18°
Iasi
acum

14°
vin.

5°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

3°/15°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°