Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Treizeci de ani în slujba Cubei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 noiembrie 2009 ·

Un cuplu de septuagenari americani s-a recunoscut vinovat de spionaj în favoarea Cubei timp de peste 30 de ani, în faţa unui tribunal din Washington, în schimbul unei pedepse reduse la închisoare pentru femeie, a anunţat Departamentul american al Justiţiei, citat de AFP.

Walter Kendall Myers, 72 de ani şi soţia sa, Gwendolyn Steingraber Myers, 71 de ani, au furnizat documente şi informaţii regimului castrist cu începere de la sfârşitul anilor ‘70.

Acordul încheiat cu autorităţile prevede că bărbatul va fi condamnat la închisoare pe viaţă, iar soţia sa va ispăşi o pedeapsă cuprinsă între şase şi şapte ani şi jumătate de închisoare.

Cuplul a acceptat, de asemenea, confiscarea apartamentului său din Washington, a velierului propriu şi a conturilor sale bancare totalizând 1,7 milioane de dolari. Toate aceste bunuri urmează să fie considerate amendă.

Eroarea fatală

Soţii Myers au fost arestaţi la 4 iunie 2009, după s-au lăudat cu „isprăvile" lor în faţa unui agent FBI sub acoperire, pe care cei doi septuagenari l-au luat drept un agent al regimului comunist cubanez.

Walter Myers a început să spioneze în favoarea Cubei la aproape şase luni după o călătorie în această ţară, în decembrie 1978, pe când lucra la Departamentul de Stat.

El obţinuse în 1985 şi 1999 diferitele niveluri de acces la documentele clasificate top secret, pe care le învăţa pe dinafară sau câteodată le sustrăgea.

Cuplul se întâlnea cu agenţii cubanezi în diferite ţări din Caraibe şi din America Latină. Spionii comunicau cu Havana prin mesaje codificate transmise cu ajutorul unui radio cu unde scurte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maria Zaharova, atac fără probe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România / Retorica, folosită și de liderii politici extremiști din România

G4Media acum o ora
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 39 minute
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 3 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Armata israeliană, acuzată că a folosit sistematic palestinieni ca scuturi umane. În ce constă „protocolul țânțarilor”

HotNews acum 3 ore
Mai mulți civili din Gaza susțin că au fost folosiți de militari israelieni ca scuturi umane, fiind trimiși în case sau tuneluri să se asigure că nu sunt ocupate de militanți Hamas. Informațiile sunt confirmate inclusiv de către militari israelieni,

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 8 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Fostul avocat al lui El Chapo şi un fost traficant de droguri vor să devină judecători în Mexic

Ziarul Financiar acum o ora
Fostul avocat al lui El Chapo şi un fost traficant de droguri, care a stat aproape şase ani într-o închisoare din SUA, se află pe buletinul de vot pentru a fi judecători în Mexic, scrie Reuters. La sfârşitul săptămânii viitoare, când locuitorii din

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

16°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/14°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°