Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diana Krall, diva jazzului modern la Bucureşti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 noiembrie 2009 ·

Cântăreaţa canadiană în vârstă de 45 de ani concertează în această seară pentru prima oară în România. Ea se află în turneul de promovare a celui mai recent album, „Quiet Nights".

Concertul susţinut de canadianca Diana Krall la Sala palatului începe astăzi la ora 20.00.

Cântăreaţa se va afla cu această ocazie pentru prima oară în România. Evenimentul face parte din turneul mondial de promovare a albumului „Quiet Nights", lansat anul acesta, în aprilie.

Cu o carieră de peste două decenii, Diana Krall e cunoscută drept o imagine a jazzului modern, căruia i-a adus o tentă caldă şi proaspătă, în mare parte datorată vocii sale senzuale. Ea a abordat baladele clasice dintr-o perspectivă pop, acest stil aducându-i supranumele de „diva jazzului modern".

Născută la 16 noiembrie 1964, în Nanaimo, Canada, într-o familie de muzicieni, Diana a început lecţiile de pian când de abia împlinise patru ani.

În liceu a început colaborarea cu o formaţie de jazz, iar la 15 ani a devenit una dintre cele mai cunoscute puştoaice care cânta în cele mai bune restaurante din oraşul natal.

Când a împlinit 17 ani s-a înscris la Festivalul Internaţional de Jazz de la Vancouver, unde a câştigat o bursă de studiu la Colegiul de Muzică Berklee din Boston.

Succes încă din şcoală

În timpul cursurilor, cântăreaţa în devenire le-a atras atenţia muzicienilor Ray Brown şi Jeff Hamilton, care au încurajat-o să se mute la Los Angeles. Aici i-au făcut cunoştinţă cu pianistul Jimmy Rowles.

El a fost cel care a ajutat-o să debuteze, iar în 1993 a lansat primul ei album, „Stepping Out", în colaborare cu Hamilton şi Clayton. A urmat discul „Only Trust Your Heart", produs de Tommy Lipuma şi scos pe piaţă în 1995.

Odată cu cel de-al treilea ei material discografic, „All for You: A Dedication to the Nat King Cole Trio", Diana a primit prima ei nominalizare l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 54 minute
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

OFICIAL! Roma l-a dat afară pe Ivan Juric după înfrângerea cu Bologna

Gazeta Sporturilor acum o ora
a pierdut astăzi pe teren propriu în fața celor de la , scor 2-3, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Serie A, iar acest lucru i-a fost fatal lui Ivan Juric. Îi mulțumim lui Ivan Juric pentru munca depusă în ultimele săptămâni. A gestionat o s

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 7 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 6 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum 4 ore
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 5 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°