O duzină de candidaţi (unul, Nati Meir, a fost “retras” în cătuşe, ca escroc notoriu) se înghesuie să ceară mâine de la 18 milioane de alegători cheile luxosului Palat Cotroceni cu privilegiile aferente. Fără a fi propus electoratului vreun proiect închegat, complex, viabil.
Aseară, doar trei candidaţi, Băsescu, Geoană şi Antonescu, au fost invitaţi de Institutul de Politici Publice la o dezbatere comună. Doar trei, invocându-se clasamentul din sondaje deja controversate. Fără Kelemen Hunor, Oprescu, Vadim. IPP a greşit, impunând acest criteriu discriminatoriu, suspect de manipulare. Cei trei reprezentanţi vulnerabili ai unor partide care au guvernat anapoda ţara în ultimii 20 de ani s-au pus însă la adăpost de întrebările incomode ale unui independent ca Sorin Oprescu ori ale unui rău de gură, ca Vadim. În plus, Băsescu risca şi mai mult să se vadă că, la capătul unui mandat, are tolba cam goală, neputându-se deroba de eşecurile nete ale gestionării crizei din 2009, când nimic din politica Guvernului Boc nu s-a făcut fără voia sa.
Mâine, alegătorii au de ignorat discursurile politicianiste, demagogice ale candidaţilor, agresivitatea de peţitori de profesie a unora, care au împestriţat ţara cu afişe şi cu sloganuri lipicioase. Singurul criteriu sănătos e evaluarea proprie: ce au făcut practic pentru mine, pentru familia mea, pentru ţara mea fiecare prezidenţiabil şi partidul său. Fraude electorale? 60% dintre alegători zic că vor fi. Blaga susţine că-i vigilent...