N-am vrut să scriu la cald despre întîlnirea tv dintre candidaţi fiindcă îmi place mai mult să scriu la răcoare:) O să scriu acum pornind de la o observaţie importantă: e pentru prima dată din ‘90 încoace cînd analizele şi opiniile despre prestaţia candidaţilor au fost discutate şi receptate întrucîtva şi sub logica branding-ului politic, ceea ce consider că este un cîştig pentru acea categorie subţire şi cultivată politic de alegători, acel target electoral care nu doar consumă produs politic într-o manieră gregară, şi nici doar sub imperiul emoţiilor şi prejudecăţilor personale de factură mai mult sau mai puţin ideologizate, ci într-o manieră pe care aş numi-o inteligentă şi al cărei scop este o decizie politică raţională. Sper ca în timp, această categorie să se îngroaşe.

O să iau în discuţie cîteva aspecte de marketing şi branding politic Şi asta, fiindcă ceea ce nu prea pricepe multă lume cînd e vorba de o campanie e că politicianul se lasă transformat deliberat şi conştient într-un produs electoral. Ba chiar pune umărul, talentul său actoricesc, abilităţile retorice, etc. pentru a intra cît mai bine în pielea unui “produs” pre-fabricat de o echipă de meşteşugari mai mult sau mai puţin talentaţi. Un politician în situaţie electorală e pur şi simplu un actor care intră, mai credibil sau nu, într-un soi de ambalaj, într-un rol scris de o echipă de tehnicieni. Situaţia e aparent similară cu a unui produs comercial ce urmează să fie lansat pe piaţă (bulion, săpun, supă). Există însă cîteva diferenţe foarte importante între brandingul politic electoral şi cel comercial, esenţiale aş spune. În primul rînd aceea că brandingul electoral e de fiecare dată re-branding şi în al doilea rînd că targetul e teribil de neomogen şi cu un nivel diferenţiat de instabilitate, format din nuclee de consumatori adesea aflate în adversitate, de diferite niveluri sociale, inte