Sunt un om ordonat. Uneori chiar obositor de ordonat! Totul pleacă de la câteva reguli simple, de genul: spălatul pe mâini înainte de masă, curăţenia în cameră şi la locul de muncă, punctualitate în tot şi în toate, rigoare în acţiuni!

Uneori, recunosc, pot deveni nesuferită. Dar când roadele acestor chinuri se arată, cei din jur mă iartă! În familia Socaciu cam toţi s-au obişnuit cu „damblalele" mamei: toţi se spală pe mâini, se căznesc să nu-şi abandoneze papucii care pe unde apucă, să nu „uite" vasele murdare în chiuvetă, toţi vânează luminile aprinse, se amendează convorbirile telefonice nesfârşite.

Toţi ştiu că atunci când întârzie trebuie să sune sau să lase bileţele, că atunci când în casă e o aniversare nu trebuie uitat buchetul de flori, că banii se iau din portofelul părinţilor doar cu acordul lor, iar „restul" poate fi însuşit numai cu încuviinţarea finanţatorului.

Sunt lucruri la care ţin, care enervează, dar şi modelează. Însă regula de bază, care în ultima vreme e din ce în ce mai greu de respectat, întrucât creşterea copiilor o face încet-încet să se ducă pe apa Sâmbetei, este „masa de duminică".

În mod obligatoriu, familia Socaciu, prinsă, ca oricare altă familie a vremurilor noastre, în vârtejul vieţii de zi cu zi, are obligaţia nescrisă de a se reuni duminica în jurul mesei de prânz.

Este momentul cel mai aşteptat, în care facem, din nou, cunoştinţă unii cu alţii (!), vedem cât a mai crescut fiecare, ce a mai făcut, ce i-a reuşit şi care-i sunt eşecurile, ne bucurăm şi ne întristăm deopotrivă, glumim, râdem, savurăm mâncarea, de fiecare dată alta, specială, la care contribuie fiecare cum poate: unii cu banii, alţii cu munca, ceilalţi cu privitul!

Masa de duminică, împânzită de glume, poveşti, planuri şi visuri, este reperul sfânt al celor patru muschetari care alcătuiesc, deocamdată, patrulaterul drag al familiei n