S-a întâmplat miercuri, 18 noiembrie, în partida retur dintre Franţa şi Irlanda, din barajul pentru Turneul Final al Campionatului Mondial de fotbal: jucătorul francez Henry şi-a potrivit discret mingea cu mâna, i-a pasat-o apoi unui coechipier care a marcat golul calificării Franţei.

Cu toate protestele irlandezilor, după ce s-a consultat cu tuşierul, arbitrul a validat golul. Protestele tribunei irlandeze şi ale antrenorului Trapattoni au rămas, de asemenea, fără efect. Arbitrul e suveran. Un singur om îl putea determina să-şi schimbe decizia: Henry. Recunoscând că a jucat mingea cu mâna. Henry n-a făcut-o.

Cum n-a făcut-o Maradona cu ani în urmă. Şi cum nu ştiu s-o fi făcut vreun fotbalist vreodată.

Întâmplarea prezintă un interes care îl depăşeşte cu mult pe cel pur sportiv şi merită a fi privită în toate implicaţiile ei.

Henry este, incontestabil, un mare jucător, aflat spre sfârşit de carieră, iar în naţionala Franţei, o autoritate. Nu-şi cruţă nici antrenorul, nici coechipierii, cărora, pe teren, el e cel care le dă indicaţii sau îi ceartă. E un exemplu de profesionism. Dar tocmai aici e dificultatea: un profesionist are un unic obiectiv, victoria.

Ce se întâmpla dacă Henry şi-ar fi recunoscut henţul? În primul rând, nu era exclus ca Franţa să rateze calificarea. În al doilea, coechipierii nu i-ar fi iertat gestul, mai ales, lui, căpitanul lor.

În al treilea rând, milioanele de fani francezi l-ar fi transformat în ţinta vie a urii lor patriotice. Şi nu e deloc exclus ca Henry să-şi fi încheiat cariera, cel puţin la naţională, în miercurea (care ar fi devenit) neagră pentru toată suflarea Franţei.

Sunt sigur că, dacă Henry s-ar fi gândit la consecinţe, presupunând că n-a tăcut doar din instinct, ar fi înţeles ce preţ ar fi urmat să plătească pentru gestul lui. Nu sunt la fel de sigur că i-a trecut prin cap şi ce ar