Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Ştefan: „Universitatea ne-a făcut un bine când ne-a retrogradat“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 noiembrie 2009 ·

Preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, spune că nu este supărat pe olteni după ce l-au retrogradat în urmă cu două sezoane, considerând că Universitatea a făcut un bine Ceahlăului.

Ocupat cu alegerile, Ştefan susţine că nu este la curent cu ce se întâmplă la Ceahlăul şi nu se poate pronunţa în privinţa meciului de luni cu Ştiinţa. „Şincer să fiu am fost foarte ocupat în ultimul timp cu alegerile şi nu ştiu nimic despre echipă. Nu ştiu ce probleme sunt, nu ştiu nici ce este pe la Craiova, aşa că nu mă pot pronunţat. Dar, la cum îi cunosc eu pe antrenorii de la Ceahlăul, sunt convins că vor veni să facă un joc cât mai bun în Bănie şi să obţină cel puţin un punct“, a afirmat Gheorghe Ştefan.

„Pinalty“ ştie cum stă treaba cu greşelile de arbitraj din fotbalul românesc şi nu dă nicio şansă Craiovei în încercarea de a obţine rejucarea partidei cu CFR Cluj din Cupa României. „Este foarte greu, aproape imposibil, pentru că s-ar crea un precedent şi atunci fiecare echipă ar cere rejucarea meciului la orice greşeală de arbitraj. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat la partida Franţa - Irlanda, ce greşeală au făcut arbitrii. După părerea mea, cel mai bine ar trebui pedepsiţi drastic cei care greşesc. Asta ar fi soluţia. Pentru că, la câte greşeli de arbitraj se fac în fotbalul de la noi, ar trebui rejucat cel puţin un meci în fiecare etapă. Ceea ce este imposibil“, crede Ştefan.

Acesta susţine că nu poartă pică Universităţii după victoria cu 3-2 din ultima etapă a sezonului 2007-2008, care a consfinţit retrogradarea nemţenilor. „Nu port pică nimănui, nici în fotbal, nici în viaţă. Aşa a fost să fie. Pot spune chiar că Universitatea ne-a făcut un bine, pentru că ne-a dat posibilitatea să întinerim echipa şi să revenim în prima ligă cu forţe proaspete. Trebuie să acceptăm şi înfrângerile, ăsta e fotbalul!“, a precizat Gheorghe Ştefan.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 9 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°