Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tandemul Medvedev-Putin ii pune in dificultate pe analisti. Este Medvedev o marioneta controlata de premierul maestru papusar?

Publicat in HotNews, duminică 22 noiembrie 2009 ·

O marioneta prezidentiala controlata de un prim-ministru maestru papusar? Sau un reformator vizionar cu "o minte proprie", care se apropie incet dar sigur de mentorul sau, premierul si fostul presedinte Vladimir Putin? Raspunsul este asteptat din Rusia, unde presa a deschis o noua dezbatere cu privire la cine conduce cu adevarat tara. Sa fie Dmitri Medvedev, se intreaba jurnalistii de la AFP, care au realizat un material dedicat situatiei de la Kremlin.

Intr-un discurs sustinut pe 12 noiembrie, Dmitri Medvedev si-a prezentat planul de modernizare a economiei ruse, acuzand corporatiile de stat si dependenta de exporturile de petrol, care au luat amploare in perioada in care Vladimir Putin a detinut presedintia. Aflat in prim-plan, "premierul jucator abia a clipit"; desi mare parte dintre analisti au vazut cuvintele liderului de la Kremlin ca pe un atac direct la "sistemul lui Putin".

Sambata, rolurile s-au inversat, cand Putin a anuntat ca ii sprijina puternic planul de modernizare. "Sunt sigur ca acest apel reflecta starea de spirit a intregii societati ruse", a declarat Vladimir Putin la Sankt Petersburg, intr-un discurs de o ora la Congresul anual al partidului de guvernamant Rusia Unita.

Pe vremea URSS, incercarea de a ghici ce se intampla dincolo de zidurile Kremlinului era sportul preferat al observatorilor, scrie AFP. Ascensiunea lui Putin a adus cu ea speranta intr-o noua era "mai transparenta". Dupa discursul lui Medvedev in fata natiunii, sunt insa tot mai multe voci care sustin ca influenta presedintelui este in crestere.

Saptamana aceasta, Medvedev l-a concediat pe consilierul de presa Mihail Lesin, vazut ca principal aliat al lui Vladimir Putin. Medvedev a declarat ca l-a dat afara pe Lesin pentru abuz in serviciu. Gest pe care presa de la Moscova l-a interpretat ca cea mai mare schimbare din administratia sa

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 52 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum o ora
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 3 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg. Principalii marcatori ai partidei

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°