Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trafic electoral şi tentativă de fraudare a votului în Argeş

Publicat in Adevarul, duminică 22 noiembrie 2009 ·

Mai multe incidente au avut loc la alegerile de astăzi în Argeş. Un bătrân a introdus două buletine de vot, iar 40 de argeşeni dau declaraţii la Bucureşti după ce, cele trei microbuze cu care mergeau la vot au fost oprite de poliţiştii din Capitală.

La Biroul Electoral Judeţean Argeş s-au primit în această dimineaţă mai multe sesizări din partea preşedinţilor de secţii de votare conform cărora camerele de supraveghere nu ar funcţiona sau că s-au pierdut ştampile, dar care mai apoi au fost restituite de alegătorii care plecaseră cu ele.

În comuna Bârla un bătrân de 79 de ani a încercat să introducă două buletine de vot în aceeaşi urnă, la secţia de votare numărul 236.

Bărbatul a fost surprins în flagrant de membrii comisiei şi se află acum la audieri. Poliţiştii încearcă să afle dacă este vorba de o greşeală şi bătrânul a primit două buletine de vot pentru alegerile prezidenţiale în loc să primească unul pentru preşedinte şi unul pentru referendum, sau dacă este vorba de o intenţie de fraudare a alegerilor. Membrii comisiei vor fi şi ei audiaţi după închiderea urnelor. Dacă va fi găsit vinovat, bătrânul riscă până la 3 ani de închisoare.

Iar la intrare în Capitală 3 microbuze cu 40 de persoane au fost reţinute de poliţişti pentru verificări. Pasagerii susţin că sunt angajaţii unei firme de pază şi că mergeau la lucru în Bucureşti, exercitându-şi dreptul la vot la una din secţiile speciale de acolo.

“Poliţiştii fac verificări dacă traseul microbuzelor era conform cu itinerariul şi legalitatea în care se desfăşoară transportul, documentaţia. Încercăm să aflăm dacă persoanele respective intrau în pază la diferite obiective din Bucureşti”, a declarat subinspector Robert Radu, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 58 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 52 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 57 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°