Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Trupa de teatru „Blitz” a jucat după gratii

Publicat in Adevarul, duminică 22 noiembrie 2009 ·

Deţinuţii au fost primii spectatori ai piesei „Camera 129”, care va avea marea premieră la Teatrul „Nottara”. Inspirat din viaţa unui puşcăriaş, spectacol a fost pus în scenă de mai mulţi deţinuţi ai Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad.

Spectacolul este rezultatul colaborării dintre Penitenciarul Arad şi Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Premiera va avea loc pe scena Teatrului „Nottara” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru al persoanelor private de libertate „EXIT”, realizat de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor împreună cu Asociaţia ART Fusion, fiind finanţat cu suportul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acţiune, în perioada 25-26 noiembrie. Avanpremiera piesei „Camera 129” s-a jucat însă vineri, pe scena clubului penitenciarului arădean.

Piesă inspirată din realitate

Regizorul Andrei Elek, actor al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, s-a inspirat din viaţa dintr-o cameră de detenţie. Actorii principali, nouă deţinute şi un deţinut, sunt încarceraţi în aceeaşi cameră, camera 129, iar femeile încearcă, zi de zi, să ajungă în celula colegului lor. Acestea folosesc cele mai diverse metode, dintre care cele mai atractive pentru public s-au dovedit a fi dansurile specifice etniei.

Rând pe rând, o ţigancă, o turcoaică, o moldoveancă şi o hip-hop-eriţă îşi etalează farmecele prin dans în faţa celui pe care doresc să-l cucerească. DJ Butelie, căci aşa se numeşte deţinutul, nu s-a lăsat, însă, înduplecat de farmecul feminin, iar la finalul piesei a dezvăluit că e transexual.

„Persoanele private de libertate nu sunt la primul eveniment de acest gen. Deţinuţii au posibilitatea, pe parcursul detenţiei, să se implice în diferite activităţi culturale”, a declarat Eduard Magold, purtător de cuvânt în cadrul Penitenciarului Arad.

Trupa „Blitz” a mai fost pe scena „Notta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 55 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 46 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°