Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană a votat pentru un Parlament mai mic

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 noiembrie 2009 ·

Mircea Geoană a votat la Liceul "Jean Monet", de la ora 10.15. Liderul PSD, însoţit de familie, s-a declarat emoţionat înainte de a intra în cabina de vot. Sursa: Agerpres

Candidatul PSD la preşedinţie a venit la secţia de votare la braţ cu fiica şi soţia, Mihaela. Imediat după ce au ieşit de la urnă, Mircea Geoană şi soţia au fost asaltaţi de jurnalişti. "Copiii unde sunt?", a spus Geoană către soţie.

"După cinci ani de scandal, poporul român trebuie să decidă calea de urmat. De aceea, în această zi atât de frumoasă sper să putem aduce o veste bună. Am votat pentru preşedinte, aşa cum era sorocul", a mărturisit liderul PSD, adăugând că a ales să voteze şi în favoarea Parlamentului cu mai puţini parlamentari.

"Am votat şi pentru referendum. Ideea de reducere a numărului de parlamentari am lansat-o încă din 2005. Am votat pentru, dar trebuie precizat că organizarea referendumului şi alegerea preşedintelui în aceeaţi zi este un şiretlic electoral", a apus Mircea Geoană, care a făcut apel către români să vină la vot.

Vedeţi mai jos cum s-a desfăşurat campania electorală pentru Mircea Geoană. Rămâneţi pe evz.ro pentru a afla, la ora 21.00, rezultatul exit-poll-ului.

Mircea Geoană este unul dintre favoriţii primului tur, alături de Traian Băsescu. Cei doi reprezintă la prezidenţiale partide care, în urmă cu mai puţin de două luni, guvernau împreună România. În campanie însă, candidatul PSD şi cel al PD-L au dus o luptă a declaraţiilor belicoase, monopolizând duelul electoral.

Candidatul PSD la preşedinţie a fost ironizat adesea de adversari că l-a imitat în campanie pe Barack Obama, preşedintele SUA.

Antonescu de exemplu, îl îndemna pe social-democrat să fie chiar Mircea Geoană, căci nu e greu. Atacurile la adresa diplomatului candidat s-au purtat în principal pe două mesaje. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum o ora
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum o ora
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum 36 minute
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Un grup de elevi din Vaslui acuzați de polițiști că au înscenat un accident mortal pe șosea: au îmbrăcat un manechin de paie cu haine. Ce a urmat

HotNews acum 2 ore
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat printr-un telefon la 112 că pe DN 24, la ieșirea din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, a avut loc un accident de circulație și că o persoană este decedată. Apelul a venit marți noap

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 51 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum 53 minute
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Baza de la Kogălniceanu se va transforma într-un „hub strategic regional pentru NATO”. Acordurile România-SUA sunt adaptate permanent, spun surse din Apărare

HotNews acum 3 ore
Toate acordurile dintre București și Washington, inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România, sunt în vigoare, sunt respectate și sunt adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au declarat surse din

Universitatea din Bucureşti solicită candidaţilor la Preşedinţie să semneze o Declaraţie în 8 puncte prin care vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la UE şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu SUA

News.ro acum 2 ore
Universitatea din Bucureşti lansează un „Apel pentru o Românie democratică şi euroatlantică”, solicitând candidaţilor la Preşedinţie să semneze, în anticamera Balconului Universităţii, o Declaraţie prin care să se angajeze, printre altele, că: vor a

Galaţi: Bărbat care intenţiona să se arunce de pe un viaduct, salvat în ultima clipă

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 42 de ani din municipiul Galaţi care intenţiona să se arunce de pe un viaduct a fost salvat în ultima clipă de către patru poliţişti. Aceştia l-au asigurat provizoriu cu chingi improvizate, iar un echipaj ISU a reuşit să taie gardul de

Vremea

București
acum

14°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
mie.

10°/27°
Timisoara
acum

14°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°