Elevii cu vârste între 7 şi 18 ani, pasionaţi de muzică, dans, teatru, se pot înscrie până pe 24 noiembrie. Preselecţia e programată pe 28 noiembrie, iar spectacolul „Gala Steluţelor" începe miercuri, 16 decembrie, la Palatul Culturii.
Cei mai talentaţi copii mureşeni vor susţine reprezentaţii pe scena Palatului Culturii, pe 16 decembrie 2009. Gala „Festivalul Steluţelor" este organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş şi Asociaţia IRSCA Gifted Education.
Evenimentul este pregătit pentru promovarea tinerelor talente artistice din rândul copiilor şi educarea prin cultură, pentru respectarea drepturilor copilului şi va fi un prilej de afirmare pentru cei mici. Pot participa tineri care doresc să îşi afirme potenţialul artistic individual sau în grup (componenţa grupurilor maxim 10 copii, n.r.). Ei pot reprezenta şcoli, liceele, ONG-uri, dar şi servicii rezidenţiale cu copii din judeţul Mureş.
Tinerii sunt aşteptaţi să-şi demonstreze talentul în domeniile: muzică (instrumentală sau vocală), dans (modern sau tradiţional), teatru şi poezie. Lista nominală a candidaţilor pe domenii se va afişa la sediul Direcţiei Copilui şi al Inspectoratului Şcolar Mureş, precum şi la unităţile de învăţământ în data de 27 noiembrie 2009, specificându-se locaţia şi ora la care sunt planificaţi copiii la preselecţie.
Aceasta va avea loc simultan la Colegiul Naţional Alexandru Papiu Ilarian, Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi, Gimnaziul de Stat Dacia pe 28 noiembrie 2009. La final, cei mai talentaţi vor primi premii în bani sau produse. „Îi aşteptăm pe cei mici să repete piesele, să fie ei înşişi, să dea dovadă de un bun lucru în echipă şi, nu în ultimul rând, să-şi dorească să câştige. Invitatul special al galei va fi Noni Răzvan Ene. Intrarea este liberă", ne-a declarat profesorul Iolanda Cătinean, organizator.
„Îi aşteptăm