Buletinele de vot din secţiile speciale din localităţile Vişina, Dobrosloveni şi Pleşoiu au fost epuizate în urmă cu o jumătate de oră.
Turiştii care au votat în secţiile speciale din comunele Vişina, Dobrosloveni şi Pleşoiu au terminat toate cele 200 de buletine de vot.
Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Olt, judecătorul Iuliana Dicu, a precizat că în fiecare din aceste secţii au fost câte 170-200 de buletine de vot atât pentru alegerea preşedintelui cât şi pentru referendum şi toate au fost epuizate. Pentru continuarea procesului electoral şi în secţiile speciale în care nu mai sunt buletine, primarii vor lua câte 50 de buletine de vot de la secţiile de votare normale şi le vor da secţiilor speciale.
”Primarii vor lua sub semnătură, cu pază, respectând condiţiile impuse de lege, buletine de la secţiile unde sunt mai multe şi le vor duce în cele unde s-au terminat buletinele”, a explicat judecătorul Iuliana Dicu.
Aceaşi procedură va fi aplicată şi în alte secţii de votare ce vor rămâne fără buletine.
“Mulţi oameni au mers azi la părinţii lor care stau la ţară”
Judecătoarea Iuliana Dicu a explicat pentru Adevărul de Seară numărul mare de votanţi la secţiile speciale din judeţ. “Eu gândesc ca un om de bun simţ şi singura explicaţie pe care o am este că mulţi oameni au mers azi la părinţii lor care stau la ţară şi au votat acolo pentru că legea le permite acest lucru. O altă explicaţie este că mulţi oameni de la oraş s-au mutat la ţară, dar au încă buletinele pe fostele adrese”, a spus Iuliana Dicu.