Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Marin însănătoşeşte oamenii cu lemnul

Publicat in Adevarul, duminică 22 noiembrie 2009 ·

Bătrânul lucrează obiecte pentru masaj, din lemn, de la vârsta de 14 ani. Este strungar de meserie, dar recunoaşte că se pricepe să facă de toate.

Nea Costică îşi vinde produsele în Piaţa Centrală. De la cârlige de prins rufe, la linguri şi furculiţe din lemn, meseriaşului nu-i lipseşte nimic de pe tarabă. Mărturiseşte însă că nu i-a fost uşor să ajungă la aceste rezultate. „Dacă nu-ţi merge mâna, n-ai făcut nimic. Trebuie să fii ca zbârnelul, să meştereşti de toate. Dacă un client vine la mine cu o poză şi cere să îi fac un anume produs, după fotografie, nu mai stau la discuţii. Mă duc în atelier şi pun braţul la treabă. Nu mă las până nu îndeplinesc pofta omului“, povesteşte nea Costică.

Face cârlige după cum vor tinerii

Spune că deţine toate secretele acestei meserii. „Cel mai important este să ai imaginaţie în orice moment. Chiar dacă noi suntem mai în vârstă, trebuie să acceptăm şi ce îşi doresc tinerii. Adică dacă un student mă roagă să îi fac nişte cârlige cu un anume model, mă supun voinţei lui. Suntem deschişi oricăror comenzi“, adaugă craioveanul. Cel mai mândru este de obiectele pentru masaj, care sunt foarte căutate.

„Am mai multe feluri de produse pentru masaj: pentru picioare şi pentru spate. Ca să dea rezultate, o persoană trebuie să pună aparatul ăsta natural pe jos şi să se urce pe el, să pedaleze, ca pe o bicicletă. Atunci se pune sângele în mişcare şi nu mai apar bolile“, povesteşte olteanul, care nu ezită să ne spună că oameni de seamă ai Băniei îi sunt clienţi fideli. „Vin doctori, jurişti, cu care ţin legătura şi care îmi mulţumesc pentru ce le vând. Eu nu încerc să duc de nas lumea. Întâi mă asigur că marfa este de calitate şi mai apoi mă încumet să o expun“, completează nea Costică.

Citeşte în Adevărul de Seară Craiova continuarea poveştii vieţii lui Constantin Marin.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 4 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

UPDATE Știri Constanța Un TIR s-a răsurnat la sensul giratoriu în Ovidiu. Autovehicolul transporta porci (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 19 martie a.c. , Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în Constanța. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, incidentul a avut loc la sensul giratori

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 5 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Papa Francisc nu mai are nevoie de masca de oxigen, anunţă Vaticanul

News.ro acum 27 minute
Papa Francisc nu mai foloseşte masca de oxigen pe timpul nopţii, a anunţat miercuri Vaticanul, adăugând că starea clinică a Sfântului Părinte, în vârstă de 88 de ani, se îmbunătăţeşte după mai mult de o lună de spitalizare, relatează AFP şi Reuters.

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 6 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Sebastian Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante / Proiectul Mintia este în grafic

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că Proiectul Mintia este în

Vremea

București
acum

mie.

-0°/8°
joi

2°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mie.

-2°/7°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°