Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exit-poll la ora 19.00: Băsescu şi Geoană, în turul doi

Publicat in Adevarul, duminică 22 noiembrie 2009 · ·

Traian Băsescu şi Mircea Geaonă se vor confrunta în turul doi al alegerilor prezidenţiale, de pe 6 decembrie, potrivit rezutatelor exit-poll-urilor care a înregistrat preferinţele românilor la ieşirea de la urne până la ora 19.00.

UPDATE 21.38: Reacţia independentului Oprescu

"Am candidat pentru că am vrut să trag atenţia că Românai merge pe un drum greşit pentru că partidele au eşuat. Nimeni dintre cei care au venit alături de mine, nu trebuie să se simtă dezamăgit. Dimpotrivă, voi continua să mă bat pentru această Românie pentru că este singura în care cred", a declarat Oprescu.

UPDATE 21.29: Vadim acuză fraudarea alegerilor

"Românii nu sunt sadomasochisti şi îşi dau seama că se confruntă cu o fraudă nemaiîntâlnită", a declarat candidatul PRM.

UPDATE 21.29: Liberalul Crin Antonescu cere electoratului să nu ţină cont de exit-poll-uri

"Le mulţumesc tuturor celor care din sate până în marile oraşe au venit astăzi al vot. Le mulţumesc, în special, celor tineri care, pentru prima dată duipă mulţi ani, au venit astăzi al vot pentru că au vrut să dea un viitor României. Le mulţumesc pentru că am arătat că se poate ca în România voinţa noastră să fie ascultată. Îi rog ăe toţi reprezentanţii mei şi ai PNL la urne să nu ai în seamă aceste sondaje mincinoase, pentru care cineva va trebui să dea seamă. Avem şansa de a merge în turul al doilea. Rezultatul votului nu e dat de Vântu, de Voiculescu, în complicitate cu Băsescu, ci este dat de miile de oameni care stăteau la vot la ora 19.00", a declarat Crin Antonescu.

UPDATE 12.20: Reacţie Mircea Geoană după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor

"Astăzi poporul român s-a pronunţat. Este o noapte frumoasă pentru voi. Mulţumesc din inimă fiecărui român care a venit la vot. Le multumesc in egală măsură celor care au votat, celor care au votat cu Crin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 32 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 58 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Drulă: Orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie. Oricât nu ne plac ideile şi unii dintre candidaţi, cred că trebuie să-i înfrângem la vot / Alegerile – ”un referendum pentru rămânerea în UE” - VIDEO

News.ro acum 10 minute
Fostul preşedinte al USR Cătălin Drulă afirmă, miercuri, întrebat despre cererile de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, că ”orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie”. Candidaţii, crede Dulă, t

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 56 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°