Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Implantul de păr, soluţie naturală pentru calviţie

Publicat in Adevarul, duminică 22 noiembrie 2009 ·

Transplantul cu păr propriu conferă podoabei capilare un aspect natural, iar peste 98% din grefele implantate rezistă pentru toată viaţa. Firele de păr sunt recoltate pentru această procedură de la ceafă sau din părţile laterale ale scalpului, zone neafectate de calviţie. Implantul asigură o acoperire uniformă.

Înainte de implant, pacientul trebuie să efectueze un set de analize pentru a diagnostica afecţiunea care a cauzat căderea părului.

„Operaţia începe cu dezinfectarea părului ce urmează a fi transplantat şi a zonei afectate de calviţie. Apoi, se continuă cu ­anestezia locală. Se extrag firele împreună cu rădăcina de la ceafă şi din zonele laterale ale scalpului, fiecare grefă având cel mult trei fire, pentru că mai mult de atât nu ar da o acoperire uniformă.

De obicei sunt necesare 800 de asemenea grefe, dar ele pot ajunge uneori şi la 1.200. După ce se efectuează orificiile pentru implantare, se acoperă zona afectată de chelire", explică medicul primar dermatolog Irinel Nedelcu, directorul Egoclinic, clinică specializată în tratarea afecţiunilor părului.

Nu necesită internare

La sfârşitul operaţiei, zona din care s-a prelevat păr se închide printr-o sutură specială, astfel încât să nu lase urme vizibile. Zona implantată nu se acoperă cu pansament, pentru că se foloseşte o soluţie antiseptică specială, care, prin uscare, formează o peliculă protectoare.

Pacientul poate merge acasă imediat după implant. Prima spălare a părului se face la o săptămână de la implant, când crusta formată începe să se desprindă. În primele două luni, firele transplantate cresc şi cad inconstant, apoi ele vor avea un ritm normal de creştere.

Se realizează într-o singură şedinţă

Peste 98 la sută din grefele implantate rezistă în timp. „În majoritatea cazurilor, un singur tratament este suficient pentru acoperirea zonelor lipsite de păr. Da

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 24 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°