Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Il Luce, supărat pe jucătorii săi

Publicat in Adevarul, duminică 22 noiembrie 2009 ·

Tehnicianul român al lui Şahtior Mircea Lucescu a declarat că este dezamăgit de fotbaliştii săi după înfrăngerea ruşinoasă pe terenul rivalilor din Kiev, scor 0-3, şi spune că îi este ruşine de acest rezultat.

"Îmi cer scuze suporterilor noştri pentru evoluţia de astăzi. Sincer, îmi este ruşine. N-am văzut niciodată echipa jucând atât de prost. Dinamo merită felicitări. A ştiut să reziste în primele 20 de minute, când am dominat, apoi a profitat de greşelile noastre. Fundaşii centrali nu trebuie să greşească dacă vrem să jucăm bine", a declarat Mircea Lucescu, care îşi asumă vina pentru acest eşec.

"Noi am ieşit la joc, adversarii s-au apărat foarte bine şi au punctat pe contraatac. Sunt surprins de lipsa de reacţie a jucătorilor mei. Răspunderea înfrângerii îmi aparţine mie, eu am luat deciziile, dar mă aşteptam la altceva din partea lor. Îi urez succes lui Dinamo în cupele europene", a adăugat tehnicianul român.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu prezintă DECLARAȚIA dată la Securitate în 1988, despre prietenul său /„Nu există nicio formă de ANGAJAMENT”

Gandul acum 10 minute
Crin Antonescu, candidatul Alianței „România, Înainte!”, a ajuns joi dimineața, la ora 10, la sediul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a studia nota de constatare secretizată în premieră de instituție. Crin Ant

Curtea de Apel București respinge contestația USR privind campania pentru Nicușor Dan

Ziua Constanta acum 10 minute
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Curtea

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum o ora
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum o ora
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Reacția Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, după moartea a doi medici rezidenți și a unui brancardier: „Speculațiile nu se confirmă și sunt neîntemeiate”

Libertatea acum o ora
După ce doi medici rezidenți și un brancardier au murit, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, Daniel Timofte, a transmis joi, 17 aprilie, că decesele acestora nu au legătură cu suprasolicitarea.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Crin Antonescu a fost la CNSAS pentru a consulta documentele din dosarul său / Candidatul coaliţiei de guvernare prezintă într-o conferinţă de presă, la ora 17.00, declaraţia dată în faţa Securităţii - FOTO, VIDEO

News.ro acum 24 minute
Crin Antonescu a fost, joi, la CNSAS pentru a consulta documentele din dosar său şi a primit fotocopii ale declaraţiei pe care a dat-o în faţa Securităţii, privind plecarea din ţară a prietenului său. Candidatul coaliţiei de guvernare prezintă într-

Vremea

București
acum

24°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

22°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

13°
joi

8°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

12°/28°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°